„Exista un tip de privire care este foarte greu de obtinut: privirea care distinge persistenta in noianul lucrurilor din prezent. Tot ce apare adresindu-se oarecum direct viitorului vine la lumina camuflat in haina cotidianului si in devalmasie cu cele menite sa dispara in chiar clipa in care s-au nascut. Contemporaneitatea impiedica discernamintul. Altfel spus, pentru orice mare artist calitatea privirii congenerilor sai lasa de dorit. Cred ca ultimul volum din 'Orbitor>>, neindoielnic capodopera prozei lui Cartarescu, face parte dintre acele carti pentru care este nevoie de privirea apta sa perceapa in prezent o maretie viitoare“, a declarat pentru Cotidianul filosoful Gabriel Liiceanu.


Cei mai multi critici care au inceput sa citeasca volumul abia iesit de la tipografie apreciaza in primul rind uriasul efort creator al lui Mircea Cartarescu: „'Orbitor>> este o intreprindere literara de mare anvergura, irealizabila fara o vointa imensa, specifica autorului. Scriitor profesionist, Mircea Cartarescu lucreaza dintr-o motivatie deopotriva existentiala si artistica“, este de parere criticul Alexandru Calinescu. Si colegul sau de breasla Alexandru Matei considera ca ultima parte a trilogiei cartaresciene reprezinta „incheierea unei opere solide, canonizabila, semnificativa si pentru drumul pe care il deschide in Occident literaturii autohtone si a celei estice in general“.

Verdictul literatilor este ca autorul si-a respectat promisiunea: dimensiunea sociala este mult mai puternica in acest volum, cu atit mai surprinzator cu cit, „pentru acest scop, limbajul sau ramine acelasi cu farmecul cu care ne-am obisnuit deja“, mai arata Alexandru Calinescu. Criticul Carmen Musat confirma faptul ca pasajele de proza din ultima parte a trilogiei sint mult mai ancorate in realitatea sociala relativ recenta, dar crede ca frecventa redusa a acestora din celelalte doua volume nu reprezinta o scadere a epicului trilogiei in genere. „Cita vreme Cartarescu este un scriitor valoros, el poate sa dea in egala masura pasaje fantastice impresionante, cit si episoade de cel mai pur realism social cu aceeasi forta de seductie.“ De altfel, Carmen Musat subliniaza faptul ca descrierea fantastica nu este cu nimic inferioara, ca gen literar, realismului epic. „Faptul ca a putut sa includa in aceeasi trilogie pasaje atit de diferite ca stil reprezinta unul dintre marile merite ale autorului si unul dintre punctele de atractie a cartii.“