Profesor de cinematografie la Toulouse si regizor, Cornel Gheoghita a vorbit pentru Cronica Romana despre ultimul sau film documentar, Fanfaron, Fanfaron, film ce prezinta fanfarele din Moldova, fanfare uitate, cu personaje umile, dar pline de culoare, cu o imagine vie, in care traditiile de nunta si moarte sunt prezentate prin prisma instrumentelor muzicale. In jurul fanfarei se tese viata satului si cea a muzicantilor. Un film colorat si puternic care ar trebui vazut mai des pe ecranele de la noi.

- Pentru ce televiziune ati facut filmul? Cum a fost facut acest film?

- Intai de toate, exista doua tipuri de filme. Unele filme se fac cu subventii de stat si am avut bani francezi pentru acest documentar, iar altel, cu banii televiziunii. Acesta a fost facut fara televiziune, cu o echipa de trei persoane, deoarece am filmat in trei ani, si ne-am schimbat pe parcurs.

- Cum de ati primit banii de la francezi?

- Sunt organizate selectii de proiecte de patru sau cinci ori pe an, in Franta. Sunt proiecte nationale, date de Centrul National al Cinematografiei, dar si regionale. O subventie regionala in Franta ajunge pana la 15-20.000 de euro, iar una nationala pana la 40-45.000 de euro.

- Pentru acest film, ce subventie ati avut? Cat a costat productia acestui film?

- Am luat 40.000 de euro si am folosit numai o camera de filmat. Filmul este facut sa-i surprinda pe actori, pentru ca nu
i-am pregatit deloc. Am lucrat mult la priza directa. Am facut si un alt film documentar, care se numeste 'Mascaradele romanesti'. Subiectul acesta vine de departe, de la greci, fiind niste traditii pagane ante-crestine. Mi s-a parut interesant, deoarece am constatat ca istoria fanfarelor coincidea cu istoria Partidului Comunist. Lucrurile sunt foarte interesante, este chiar un fenomen politico-cultural. La inceput de secol, taranul venea la oras sa-si vanda produsele, si duminica era prezent in chioscurile unde canta fanfara. Atunci, taranii au vrut sa aiba si ei o fanfara. Era o chestie de fast. Foarte multi, facand armata, au invatat sa cante in serviciul militar, astfel s-au nascut 'fanfarele de prispa'. Comunistii considerau muzica de fanfara succesul legaturii dintre clasa muncitoare si taranime, simbioza finalizata intr-o creatie culturala. Asta m-a preocupat foarte mult.

- Unde a fost vazut filmul pana acum?

- In multe festivaluri, in Bretania, Montpellier, Estonia, acum se proiecteaza in Armenia, la RAI 1, la TV Toulouse.

- Cum a fost primit documentarul?

- Bine, este privit ca un film dinamic, exotic si amuzant.

Citeste si:

- Cate ore de filmare au fost necesare pentru 52 de minute?

- Am filmat enorm, doua, trei veri.

- Au existat si momente tensionate?

- Da. La Toflea, unde a fost scandalul cu tiganii care si-au construit palate. Am iesit cu greu din sat, dar am ramas cu destul material filmat.

- Mai faceti ceva cu materialul ramas?

- Asa spunem mereu. Eu deocamdata pregatesc un lungmetraj de fictiune, care este un proiect finantat de CNC, o coproductie Romania-Franta. Am luat concursul in 2005 pentru acest proiect.

- Care este subiectul acestei pelicule?

- E complicat sa concentrez in cateva cuvinte. Este vorba de ritualul mortii la romani. Este un film fantastic balcanic. In cinematograful romanesc nu exista subiectul acesta, iar cultul mortii la romani este cel mai complex cult pe care il avem si cel mai bogat. Am pornit deja si un documentar cu acest subiect, dar voi incepe filmarile dupa ce termin lungmetrajul. Filmarile pentru filmul de fictiune incep in septembrie, vor avea loc la Sulina, Orsova si in Franta, iar actorii sunt romani, in marea majoritate.

- De ce regizorii tineri au mai mult succes in strainatate decat in Romania?

-Anumiti tineri regizori actioneaza spre mizerabilism, pentru ca stiu ca asta se vinde foarte bine. Exista mai putina sau mai multa onestitate din partea lor, pentru ca stiu ca asta este la moda in strainatate. La noi nu exista piata pentru asa ceva. De exemplu, francezii sunt foarte interesati de situatia tiganilor din Romania. Tiganii au fost foarte calzi, dupa cum se vede in film, daca stii sa vorbesti cu ei, daca stii sa le cunosti ofurile, daca stii sa tratezi cu ei. Aveam niste tehnici sa-i trag de limba sa vorbeasca despre ei, fiind jenati de camera. Eu le spun francezilor ca tiganii stau acolo unde le este bine.

- Ce parere aveti de 'generatia asteptata', Porumboiu, Puiu, Mungiu?

- Este un inceput bun. S-a intors pagina dupa 10-15 ani, din punct de vedere al cinematografiei. Studentii francezi ma intreaba despre cinamatograful romanesc. Eu le spun ca noi nu am avut cinematograf. Am avut niste exceptii: un Ciulei, un Mihu, un Pintilie, un Pita, un Daneliuc, dar erau accidente. Cand spui cinematografie, te gandesti la cea poloneza, ceha, nu la o intamplare, doua. Voi jurnalistii sunteti deosebit de exagerati. Tot timpul se vorbeste in termini exagerat de laudarosi despre filmele care au reusit in strainatate. Sa nu credem ca strainii nu stiu cine suntem. Filmele din festivaluri sunt filme bune, sper ca-i doar inceputul. Sper sa se intareasca mai mult. Deocamdata filmele romanesti sunt privite din punct de vedere exotic, foarte multe premii se dau politic, de exemplu, n-o sa vedeti la Cannes vreodata un premiu acordat unui sarb. Sigur, l-au luat in brate pe Kusturica, dar el a avut 'meciurile' lui. Sa nu ne facem iluzii artistice.

- Care dintre tinerii regizori romani vi se pare cel mai vizibil?

- Dintre toti, Cristi Puiu mi se pare ca are ceva de spus, cred ca are dureri mai mari interioare. Gasesc o mare diferenta intre el si ceilalti. Si Porumboiu imi place, pentru ca este uman, dar Puiu este altceva.