Nu cred in 'ciocnirea dintre civilizatii'. Probabil acesta este un mod implicit de a raspunde criticilor care au insotit atribuirea unui premiu Nobel, considerat cam prea corect din punct de vedere politic, cam prea 'prematur', unui scriitor de doar 50 de ani.

Pentru romancier, Istanbulul poate fi puntea dintre Orient si Occident, sau frontiera Occidentului. In oras exista multe lucruri care vin din Europa, multe altele provin din Asia, dar nimeni nu va spune niciodata: 'Ah, azi merg in Asia', daca trebuie sa traverseze podul pentru a se duce la dentist. In dorinta de a dobori aceste clisee, Pamuk incearca sa gaseasca o cale personala. Cartile sale despre Istanbul sunt autobiografice, el intalnind pe strazile orasului nu semnele unei civilizatii sau a alteia, ci pe acelea ale orasului in sine. Un Istanbul nelinistit si crepuscular la sfarsit de epoca otomana este descris in celebrul roman 'Ma numesc Rosu'. Pe malurile Bosforului, lumea fascinanta a miniaturistilor bantuita de crime misterioase... Romanul coboara parca dintr-un covor oriental, demn de O mie si una de nopti. Este o fantezie, un puzzle filozofic la limita dintre Occident si Orient... Fabuloasa si incitanta, cartea este minunata, fantezista, patimasa si maiestuoasa, exotica la modul cel mai original si mai captivant cu putinta. Intrebat cum priveste ca scriitor spre Orient si Occident, raspunde transant: �In toata viata mea am cules elemente care vin din ambele culturi, astfel incat cred ca aceasta dihotomie est/vest este pur si simplu falsa. Fireste, exista un est si exista un vest, dar nu exista chei pentru a le intelege. Nu cred catusi de putin in 'ciocnirea dintre civilizatii', fiindca am vazut in cursul vietii mele ca civilizatiile se combina, se armonizeaza. Daca vrem sa evitam ca politica sa apuce pe calea oarba reprezentata de stereotipul ciocnirii intre civilizatii, atunci, din punct de vedere cultural, trebuie sa refuzam categorizarile prea nete, granitele prea rigide. Si confesiunea merge mai departe, marturisind cu sinceritate ca nu-si scrie cartile pentru a juca un rol cultural, niciunul politic, ci pentru a se exprima pe el insusi, fireste, implicat intr-o anumita cultura, intr-un oras, pe o strada, in mijlocul unei populatii.

Adevarul este ca atunci cand citesti o carte buna, ii atribui si un rol istoric, politic sau cultural. Pamuk nu contesta modul in care sunt intelese cartile sale, dar, cu certitudine, nu de aceea le scrie. Dupa ce i s-a conferit Premiul Nobel, popularitatea sa in Turcia a crescut. Si cum inainte de primirea prestigiosului premiu, scriitorul era implicat in politica, mai ales sustinand oportunitatea, pentru Turcia, de a adera la Uniunea Europeana, acest lucru i-a atras dusmani in randul acelor turci care nu-si vor tara in Uniune. Premiul Nobel a accentuat situatia si nu a pus punct necazurilor sale politico-culturale. Acesta este si motivul pentru care in februarie a parasit Istanbulul pentru New York. 'Nu am parasit, propriu-zis, Turcia, se explica Pamuk. In acele luni existau prea multe tensiuni politice si prea mari presiuni din partea mass-media, si de aceea m-am mutat la New York, unde am o catedra la Columbia University. Dar fac naveta intre SUA si Turcia. Acum scriu pretutindeni: in hotel, in avion ..'

De cinci ani, scriitorul lucreaza la un nou roman, despre care nimeni nu stie daca Istanbulul mai este: Protagonist. 'Scriu despre ceea ce cunosc', se confesa altadata romancierul si unul dintre cei care l-au ajutat sa afle cat mai multe a fost idolul sau, Feodor Dostoievski. Si daca marele classic rus este un autor cu o mare inspiratie religioasa, in viata lui Pamuk, componenta spirituala nu este indreptata spre o religie, ci spre literatura. Are o intelegere spirituala despre lume cu totul individuala. 'In viata mea consider spiritual devotamentul pe care-l am fata de intrebari care nu au raspuns', precizeaza laureatul Nobel.