Un club de jazz din centrul istoric al Sibiu s-a dovedit neincapator pentru sibienii si vizitatorii Capitalei Culturale Europene care au vrut sa vada spectacolul in regia lui Alexander Hausvater, marti seara.
Piesa, prezentata in premiera la Sibiu, in programul Festivalului Euroiudaica, este o combinatie de teatru si blues, bazata pe o selectie de texte din literatura romana contemporana si nu numai, pe tema iubirii.
"Este o confesiune", a caracterizat spectacolul Maia Morgenstern, care a precizat ca "textele s-au ales, s-au cristalizat in aceasta forma". "Este o confesiune a sufletului meu, a spaimelor, a nadejdilor, a sperantelor spulberate sau nu, a aspiratiilor mele, a dezamagirilor, implinirilor si lipsurilor mele, a neputintelor mele. Subliniez, e o confesiune covarsitoare."
Actrita a recitat textele pe ritmurile de blues ale muzicianului A.G. Weinberger. Despre contributia muzicianului din Oradea, care locuieste de mai multi ani in SUA, Maia Morgenstern a precizat ca „nu este in niciun caz doar un acompaniament".
"Existam, ne impletim, ne completam, ne certam, ne sprijinim. In mod foarte sincer sunt patetica la un moment, iar el imi atrage atentia. E un tumult, uneori bun, alteori ... nu stiu."
Morgenstern si Weinberger au repetat zi de zi, timp de mai bine de o luna si jumatate.
„Proiectul s-a nascut foarte simplu. Am fost solicitata: 'Fa ceva. Ce sa fac, ceva? ' Un lucru este foarte clar, am refuzat sa bifez o actiune, am intampinat si hopuri si dificultati", a explicat actrita care a precizat ca abia dupa repetitii indelungate a venit interventia regizorului.
"Alexander Hausvater m-a ajutat enorm, in a pune gramatica, a pune semnele de punctuatie, ca sa folosesc o metafora, la tot ce doresc sa spun", a explicat Maia Morgenstern, care a precizat ca nu se gandeste inca sa treaca la regie, dar un pas in acest sens este spectacolul intitulat "Mic si al dracului", dupa poezia umoristica a lui Ion Pribeagu, unde semneaza regia. Spectacolul s-a jucat recent la Sibiu, in deschiderea concertului Duke Ellington Orchestra.
Spectacolul "De la muntele Sinai la muntele lui Venus" a fost una din piesele de rezistenta ale Festivalului Euroiudaica, manifestare ce si-a propus sa prezinte istoria poporului evreu, din Evul Mediu pana in timpurile moderne. Festivalul a inceput duminica si se incheie miercuri.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro