Populatia se va reduce cu 2,3 milioane de locuitori pana in 2025, in timp ce ponderea celor cu varste de peste 65 de ani va ajunge la 18%

Populatia Romaniei se va reduce cu 2,3 milioane de persoane pana in anul 2025, iar ponderea locuitorilor cu varste de peste 65 de ani va creste continuu, se arata intr-un studiu al Bancii Mondiale (BM) privind situatia demografica din Europa de Est si fosta Uniune Sovietica, publicat ieri.

Populatia cu varsta de peste 65 de ani va fi de circa 18% in 2025, comparativ cu 14% in anul 2000. Numarul romanilor apti de munca, cu varste intre 15 ani si 64 de ani, va scadea cu circa 1,1 milioane de persoane. Evolutia va fi insa diferita pe categorii de varsta. Astfel, numarul celor cu varste de pana la 40 de ani se va diminua cu 2,1 milioane de persoane, in timp ce pe segmentul 40-64 ani se va inregistra o crestere de 1,03 milioane de persoane.

Speranta de viata va urca, in cazul femeilor, de la 75 de ani in 2000 la circa 78 de ani in 2025, in timp ce pentru barbati cresterea va fi tot de aproximativ trei ani, la 70 de ani. Romania va inregistra cel mai important declin, de peste 40%, in categoria elevilor din invatamantul secundar. Numarul elevilor din invatamantul primar se va reduce cu circa 20%, iar cel al studentilor cu peste 35%. Potrivit datelor Institutului National de Statistica populatia Romaniei era, in 2004, de 21,6 milioane de locuitori.

Banca Mondiala recomanda pensionarea tarzie

Banca Mondiala atrage atentia, in raportul "De la rosu la gri: Cea de "a treia tranzitie" a populatiilor in curs de imbatranire din Europa de Est si fosta Uniune Sovietica", asupra celor mai dificile provocari legate de imbatranirea populatiei din regiunea analizata. Acestea sunt legate de aparitia unor noi presiuni asupra cheltuielilor publice, in special pentru pensii si ingrijire pe termen lung a persoanelor in varsta, in conditiile in care finantarea sistemelor de pensii in multe state foste comuniste se afla inca la un nivel necorespunzator.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.