Enry Fuseli (1741-1825) si, inca mai semnificativ, William Blake (1757-1827) se numara printre reprezentantii de prim rang ai acestui imaginar grandios.

Desi atat de celebru astazi, in timpul vietii, Blake nu s-a bucurat nici de recunoasterea publicului, nici de stima criticilor. Episoadele vizionare, pe care el nu se sfia sa le povesteasca, in cele mai mici detalii, prietenilor, cunoscutilor si colaboratorilor, i-au atras repede eticheta de "nebun" oarecum inofensiv (desi este cunoscut exemplul altercatiei dintre artist si un soldat din armata regala care, beat fiind, ii incalcase in mod abuziv proprietatea). in prezent, cand comportamentul artistic nu mai este interpretat in conformitate cu schema reductionista a binomului normalitate-devianta, accesele profetice blakeene pot fi subsumate cu usurinta unui tipar de reactie romantic, potrivit caruia filistinismul si suficienta intelectuala sunt singurele obstacole cu care individul se confrunta in calea realizarii si emanciparii potentialului sau vizionar. Acesta din urma, subliniaza Blake, este prezent in intelectul oricarui om, indiferent de sex, de conditie sociala, de instructie sau de optiune religioasa, activarea sa depinzand numai de decizia personala a fiecaruia.

In trei ocazii, Blake descrie trei "intalniri spirituale" terifiante, care pot fi puse in relatie cu productiile horror contemporane noua: prima nareaza povestea cu fantoma din Lambeth, a doua - scena cu spectrul unui purice, iar a treia - confruntarea vizuala cu insusi Satan.

Cea dintai viziune, prezenta in celebra biografie a lui Alexander Gilchrist, The Life of William Blake, este infatisata extrem de concis, insa o serie de epitete relevante individualizeaza descrierea care ar fi putut lesne derapa in poncif. Aflat intr-o seara la usa ce dadea in gradina sa din Lambeth, Blake vede, coborand pe scara, o faptura crunta, "solzoasa, plina de pete, absolut ingrozitoare". Artistul nu are solutie decat sa iasa in goana din casa.