Victor Rebengiuc este, inainte de orice, o personalitate cu totul speciala a lumii teatrale si cinematografice romanesti. Asemenea altor monstri sacri, este de ajuns ca el sa apara pe scena sau pe ecran si publicul sa fie coplesit. De felul in care priveste, expresiv si exigent, de modul in care vorbeste, apasat si convingator, de stilul in care poate starni hohote de ras - fiind de o seriozitate extrema si dand replici dintre cele mai banale. Dar cu un farmec si o naturalete absolut senzationale.

Victor Rebengiuc a fost si va ramane mereu un om serios, perfectionist, deloc dispus sa arate lumii o fata dragalasa, ci doar adevarata sa personalitate, dezgolita de invelisul unor amabilitati fortate de dragul imaginii, din dorinta de a pica simpatic unuia sau altuia. Pentru ca este Mare, ca forta spirituala si ca inzestrare pentru arta, Rebengiuc, ca orice geniu, nu are nevoie de niciun fel de artificiu ca sa fie iubit de lume. Este apreciat, adorat si venerat doar pentru ca ne ofera, de atatia ani, bucuria intalnirii cu roluri memorabile, interpretate magistral. Pe Victor Rebengiuc nu-l intereseaza sa para altfel decat cum este: un om de caracter, care pare intransigent, dar care este omenos, care nu a acceptat niciodata nici macar ideea de compromis, care a fost intotdeauna un familist convins, un sot si un tata exemplar. Un om de mare caracter, care nu-si fabrica, dupa cum e moda, o biografie spectaculoasa, ci este cinstit pana la capat cu el si cu cei care il iubesc admirandu-l. in cartea "De-a dreptul Victor Rebengiuc" (aparuta in 2004 si semnata de Mihaela Michailov si de Simona Chitan), actorul isi aminteste: "Am avut o copilarie obisnuita, fara nimic spectaculos. M-am nascut si am crescut in mahalalele Bucurestiului. Aveam o familie modesta, ne mutam in fiecare an de la o adresa la alta, in case simple. Stateam intr-o casa, iar dupa un an de zile proprietarul spunea: «Chiria te costa mai mult», si atunci, bunicul, care era seful familiei, umbla sa gaseasca altceva. (…) Parintii s-au despartit cand noi, copiii, eram foarte mici. Eu aveam trei ani, iar fratele meu, doi ani.