Andrei Oisteanu a fost acuzat, dupa Revolutie, de colaborare cu Securitatea, din cauza relatiilor sale cu Ioan Petru Culianu. Unul dintre cei care l-au banuit de colaborationism, ieseanul Vasile Gherghel, a recunoscut, dupa 12 ani, ca s-a inselat. Cartea lui Oisteanu "Religie, politica si mit" cuprinde mai mult decit specifica autorul in subtitlu: "Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu". Sint reunite aici si epistolarul sau cu Eliade, interviul pe care i l-a luat lui Culianu, precum si scurta sa corespondenta cu acesta din urma.


El insusi istoric al religiilor, Oisteanu publica in acest volum texte pe care le-a scris incepind din 1984, unele destinate specialistilor si cititorilor familiarizati cu acest domeniu, altele de interes mai larg. In aceasta a doua categorie intra articolele despre asasinarea lui Ioan Petru Culianu sau despre biografia lui Culianu realizata de jurnalistul american Ted Anton, in care revine obsedant intrebarea "Cine l-a asasinat pe Culianu?".

Desi Eliade a devenit un caz delicat dupa dezvaluirea relatiilor sale din tinerete cu Legiunea lui Corneliu Zelea Codreanu si a unor texte antisemite scrise in aceeasi perioada, Andrei Oisteanu se numara printre comentatorii care considera ca lucrarile de istoria religiilor ale savantului nu pot fi acuzate de antisemitism. Marea admiratie pe care i-o poarta lui Eliade nu-l face pe Oisteanu un sustinator al sau, de tip "Nu mai intereseaza pe nimeni ce a facut Eliade, conteaza doar opera sa", dar nici un aparator care amesteca lucrurile, sfirsind prin a-l acuza, pentru a explica mai bine de ce il apara. Oisteanu e de parere, de pilda, ca fostul mare admirator al lui Zelea Codreanu devenise, in ultimii ani, un om de stinga, nemarxist, marcat de miscarea hippie.