Timpul trece insa fara iertare. L-am revazut pe ilustrul artist, saptamana trecuta, asteptat de melomani cu maxim interes ca solist al simfonicului Filarmonicii, intr-un program de performanta Concertul in mi bemol major de Mozart si Concertul in la minor de Schumann. Daca la Baskirov ramane in intregime feelingul sau special, care i-a adus atatea succese intr-o pianistica de culoare si sentiment, este greu sa acceptam dramaticele derapaje ale discursului muzical, umbrindu-i dureros evolutia in compania unei orchestre surprinse de numeroase accidente si rataciri ale logicii exprimarii.

Ca un cer brazdat de nori, ingaduind uneori sa straluceasca soarele, ecou al unor minunate clipe ale trecutului, interpretarea lui Baskirov lasa acum doar o amintire dramatica despre serile eveniment ale trecutului. Totusi, iata ca impresia aceasta a fost contrazisa de o sala ce i-a ovationat celebritatea de altadata si parea sa nu accepte realitatea, mai ales dupa ce pianistul a oferit un supliment cu menire de 'captatio benevolentie'. Apreciind abilitatea dirijorului Vlad Conta de a evita ''iesirea in decor' a solistului, merita sa mentionam revenirea in stagiune a uneia dintre cele mai aplaudate opere sovietice, 'Simfonia a doua, cu clopote', de Haciaturian. O simfonie de razboi creata in dramaticele timpuri ale conflagratiei, al carei mesaj artistic precumpaneste. Viziunea spectaculoasa oferita de dirijor in compania, de data aceasta plina de vitalitate, a orchestrei Filarmonice, convinge prin actualitatea pledoariei compozitorului in aceste timpuri de pace fara� pace