El a opinat ca sarcina mass-media este de a face ordine intr-o avalansa in care nonvalorile acopera valorile. 'E bine sa intri in memoria publicului si sa ramai acolo', a spus Mircea Diaconu, adaugand ca nu este neaparat nevoie sa fie numit vedeta. La discutie au participat si critici de teatru, prezenti la Festivalul 'VedeTEatru', care s-a deschis sambata seara, la Buzau, cu spectacolul Teatrului Nottara 'Variatiuni enigmatice', avandu-i in distributie pe Mircea Diaconu si Alexandru Repan. Florica Ichim, redactor-sef al revistei 'Teatrul azi' i-a replicat:'Lasati-ne sa va numim vedete.

Sunt foarte multe nonvalori, asa ca avem nevoie de valori si de acest festival al vedetelor. Vrem sa punem ordine in haos'. Festivalul vine sa ofere privitorului sansa de a recepta valoarea, de a discerne singur intre autentic si fals, intre darul ce il primeste prin arta adevarata si cel ce ii vine din confectia de duzina. Dialogul a avut loc in cadrul unei serii de intalniri numite 'incomode'. La o astfel de intalnire va participa si actorul Victor Rebengiuc.