Ai spus ca nu te asteptai sa iei Trofeul TIFF. Cine credeai ca putea cistiga?

Mungiu, fara doar si poate. Daca filmul lui nu ar fi fost retras din competitie, cu siguranta ca ar fi cistigat. Daca vrei, acesta a fost norocul meu, filmul lui Cristi era imbatabil, cind l-am vazut mi-am spus: Am pus-o, n-am nici o sansa...

In seara asta s-a tot vorbit despre finantari. Tu cum te-ai descurcat?

Am facut filmul asta cu foarte putini bani, vreo 200.000 de dolari. Sint asociat la o firma care a platit o buna parte din costurile de filmare, iar pentru restul fondurilor am apelat la investitii private. Oricum, mi s-a parut inca de la inceputul succesului cu "La Sagrada Familia" ca filmul e mai mare decit mine, ca eu, desi am regizat, n-as fi putut scrie niciodata un asemenea film si asemenea dialoguri.

Cit timp ai lucrat la film?

E o productie mica, pe care am facut-o din mers: gindeste-te ca actiunea se desfasoara pe parcursul a trei zile, iar noi chiar am filmat numai trei zile la toata povestea asta, pornind de la un scenariu de 12 pagini, fara dialoguri. Postproductia a fost insa mai lunga, am lucrat aproape un an la editarea filmului, iar premiul de la Festivalul Rotterdam ne-a permis sa aducem pelicula in cinema.

Filmul tau face o abordare speciala a diferentelor dintre clasele sociale, oarecum diferit de cinematografia chiliana de azi. Ce-ai vrut sa spui cu ruptura dintre generatii si dintre clase?

Citeste si:

Chile, in ciuda progreselor recente, e o tara foarte nedreapta pe plan social: avem multi bogati si foarte multi saraci, ducem o lipsa acuta de o clasa medie, asa ca acest subiect mi se pare extrem de important. "La Sagrada Familia" abordeaza tema asta din punctul de vedere al clasei dominante: personajul tatalui reprezinta tocmai generatia care detine azi puterea in Chile, iar modul lui de a se impune si de a profita de ceilalti cu raceala vorbeste despre oamenii declarati de stinga care conduc tara si care, in mod absolut ridicol, sprijina un sistem de dreapta, in care saracii nu au nici o sansa sa-si depaseasca propriul statut.

Abordezi tematica sociala si prin relatia disfunctionala a unui cuplu gay, in care un personaj e bogat si celalalt sarac. De ce ai ales solutia asta?

In primul rind, ca o reactie impotriva moralei dominante in Chile si in America Latina, care e morala catolica si care face ca homosexualitatea sa devina ceva aproape eroic. Pina acum, in Chile tematica gay a fost abordata in mod caricaturesc, iar eu am vrut sa dau o reprezentare normala si demna a realitatii acestor oameni.

Cum a fost pentru tine experienta numita TIFF?

Am tot fost la festivaluri de cind s-a lansat filmul meu, la San Sebastián, anul trecut. Chiar inainte sa primesc Trofeul din seara asta, am simtit ca ma aflu la un festival foarte special si totodata important. Am stat aici sase zile, dar m-am inteles extraordinar cu oamenii, poate o fi ceva din caracterul latin, nu stiu, o caldura umana aparte. M-am simtit ca acasa aici. Festivalul mi s-a parut bun, iar selectia, excelenta si inca mi se pare ca premiul pe care l-am primit face parte dintr-un vis care nu se mai termina.

Ce filme romanesti ai apucat sa vezi la TIFF?

Am vrut sa vad "California Dreamin’ (Nesfirsit)", dar n-am apucat. Din pacate. Insa am vazut filmul lui Mungiu si m-a miscat pina la lacrimi. Fara sa fiu roman, am inteles importanta acestui film si profunzimea, austeritatea, frumusetea lui. Am aplaudat ca si cum as fi fost roman. Stiu ca si pentru Cristi e surprinzator sa se vada in postura asta de cistigator, dar realmente, filmul lui e atit de frumos, are o doza atit de impresionanta de cinema in stare pura, incit cred ca merita tot ce i s-a intimplat. Eu unul pot doar sa sper ca se va face si in Chile, intr-o zi, un asemenea film. Un film care vorbeste despre puterea cinematografului: un film facut cu bani putini, dar care e frumusete pura