La aproape o luna de la deschiderea sezonului estival, litoralul romanesc arata ca dupa un asediu: statiuni intregi sunt un perpetuu santier, iar in altele plajele sunt invadate de alge

Un control al Ministerului Turismului efectuat la sfarsitul saptamanii trecute pe litoralul romanesc a scos inca o data la iveala gravele probleme cu care se confrunta acesta. Desi legea cere constructorilor sa inceteze lucrarile la 15 mai, inainte de debutul sezonului estival, pe statiunile din sudul litoralului este inca un adevarat santier, iar multe hoteluri sunt in paragina. In alte statiuni, nu poate calca picior de om din cauza algelor care au invadat plajele. In ce priveste turistii, ieri, numarul lor pe litoral era unul infim.

Hotelierii din statiunile de la malul Marii Negre asteapta ca studentii si elevii sa intre in vacanta ca sa vina pe litoral. Doar in statiunea Mamaia gradul de ocupare a unitatilor de cazare este un pic mai mare in aceasta perioada. Hotelierii din aceasta statiune sustin chiar ca au vandut cu 50% mai multe locuri fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pentru acest sfarsit de saptamana, conform administratorilor hotelurilor din statiunea Mamaia, nu mai exista niciun loc liber.

Turisti, prin programul "O saptamana la mare"

"Pentru weekend, nu mai am nicio camera disponibila. Din contra, sunt pe minus cu 14 locuri", ne-a declarat Ageacai Saladin, patronul unui hotel din Mamaia. Sutele de turisti din aceasta statiune au venit pe litoral prin programul social "O saptamana la mare". "Cei mai multi au venit cu bilete sociale. Pana pe 15 iunie, ei sunt baza pe litoral", ne-a mai declarat Ageacai. Ieri insa in pofida temperaturilor destul de ridicate, de 26 de grade Celsius, si a declaratiilor hotelierilor, statiunea Mamaia era aproape goala. Apa destul de rece, de aproximativ 18-19 grade, i-a tinut pe turisti mai mult pe nisip.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.