Pretul painii va creste in perioada urmatoare din cauza cresterii cotatiilor la grau pe piata internationala, a declarat, pentru Rompres, presedintele Patronatului din Industria de Morarit si Panificatie - Rompan, Aurel Popescu

"Nu putem face deocamdata estimari in privinta procentului de crestere, dar in mod sigur pretul painii va fi influentat in urmatoarele saptamani de cotatiile pe piata internationala, in conditiile in care influentele cele mai mari, intre 65-70 la suta in costurile de productie sunt date de materia prima, adica de pretul graului", a spus Popescu.

La ora actuala, stocurile de grau si de faina, de circa 200.000 de tone, sunt suficiente pentru asigurarea consumului intern de grau pana la noua recolta, considera presedintele Rompan.

"Probleme sunt in asigurarea graului de legatura pentru ca producatorii cer preturi mari pe graul din vechea recolta pana la 6.000 de lei pe kilogram sau nu vor sa vanda. In urma informatiilor privind compromiterea recoltei de grau in acest an, producatorii spera ca vor obtine un pret ridicat pentru grane", a subliniat presedintele Rompan.

Popescu considera ca situatia nu este atat de grava precum incearca sa se vehiculeze in ultima perioada. Potrivit acestuia, pretul painii este dat in cea mai mare parte de conjunctura europeana, iar daca nu ne vom asigura necesarul intern, Romania va fi nevoita sa apeleze la importuri de grau. Presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania, Adrian Radulescu, a declarat ca recolta de grau din acest an nu va depasi 2,5 milioane tone, intrucat mai mult de jumatate din suprafata aflata in cultura in acest an (1,8 milioane hectare) este compromisa de seceta.

Seceta care afecteaza Romania ar putea conduce la o crestere a preturilor la produsele agro-alimentare. Analistii economici sunt de parere ca lipsa unei structuri solide in agricultura duce la dezechilibre in cazul aparitiei secetei. Autoritatile romane au estimat, pentru acest an, o recolta de grau de 2,9 milioane tone, cel mai scazut nivel din ultimii patru ani.

Remes e optimist

Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes, a dat asigurari ca nu va fi niciun pericol, in 2007, in ceea ce priveste asigurarea necesarului intern si a hranei animalelor.

"Nu va exista niciun fel de amenintare in ceea ce priveste asigurarea necesarului intern si a hranei animalelor din cauza secetei aparute in Romania", a declarat, ministrul Agriculturii. Acesta a precizat ca, pana la mijlocul saptamanii viitoare, va finaliza evaluarile privind recolta de grau din acest an, astfel incat sa poata fi luate masurile care se impun.

"La ora actuala facem inventarul de grau pe categorii, evaluand suprafetele cu grau afectate de seceta, in ce proportie, dar si calitatea recoltei din acest an", a spus Remes. In replica, presedintele Ligii Asociatiilor Producatorilor Agricoli din Romania, Adrian Radulescu, a declarat ca recolta de grau din acest an nu va depasi 2,5 milioane tone intrucat mai mult de jumatate din suprafata aflata in cultura (1,8 milioane hectare) este afectata de secea.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.