Joi, la 1 noaptea pe aeroportul Henri Coanda Ioan T. Morar isi lanseaza cartea scrisa in timp real in noua Caledonie.

Pe 7 iunie, cind te intorci in tara, la aeroport te va astepta o carte pe care ai scris-o, in timp real, adica in timp ce actiunea ei se intimpla, in Noua Caledonie. E o premiera in Romania. Ce ti-a iesit?

Cred ca mi-a iesit o carte nelinistita, o carte greu clasificabila, desi, pe alocuri, e apropiata de formula jurnalului de calatorie. Dar nu e un jurnal, mai precis, nu e numai un jurnal. E o transcriere a unei uimiri continue, a unei descoperiri necontenite. Apoi, e o consemnare a dialogurilor pe care le-am avut cu personaje ale locului, purtatori de povesti extraordinare. Da, a iesit ceva, un hibrid, oricum, o carte care nu cred ca seamana cu altceva de prin literatura romana. Sa nu o luati ca pe o apreciere trufasa. Daca nu semana cu nimic, nu inseamna ca e mai buna decit tot!

Cum e sa scrii o carte "in timp real?"

Aceasta formulare am luat-o din alta parte, dar cred ca nu e o fortare a limbajului. E o carte scrisa pe loc, in timp ce se intimpla. Am fost in permanenta cu laptopul la mine, chiar in afara deplasarilor din "cartierul general" din Noumea. Mi-am insemnat tot ceea ce era de scris, apoi am trecut la claviatura si am scris. Am scris si dimineata, si la prinz, uneori, si seara. Exista avantaje si dezavantaje in aceasta formula de scriere. Avantajul e ca nu lasi mult "marfa" realitatii sa se estompeze din simturile tale, din memoria ta. E o reactie rapida la faptele realitatii. E o transcriere, un proces verbal de viata. Asta asigura un mare grad de autenticitate, cred eu. Dezavantajul este ca nu reusesti sa controlezi constructia cartii. Nu poti reveni asupra celor scrise cu citeva zile in urma. Am trimis ce am scris in sapte transe, cam una la o sapatmina. Ceea ce era scris a ramas bun scris. S-a intimplat sa-mi fi dorit sa revin asupra unor lucruri pe care le-am inteles mai bine la citva timp dupa ce am scris despre ele. Daca vreti, acest gen de scris e asemanator, apropiat, de transmisiunea in direct la televiziune, fata de emisiunile inregistrate si montate. Cind esti in direct, s-a dus vorba, nu o mai poti taia, porumbelul a zburat! La emisiunile produse poti interveni, poti scoate pasaje, poti inversa niste secvente.

Care e subiectul cartii?

Subiectul e, de fapt, o multitudine de subiecte. Subiectul general, ca sa zic asa, este aceasta calatorie la capatul lumii. Apoi, mai am citeva sub-subiecte, multe legate de lumea triburilor, in care am intrat, am dormit, am mincat, am facut cutuma. M-a interesat mult lumea melaneziana de dinainte de colonizare, traditiile din Pacificul de Sud, viata spirituala pina la venirea "omului alb" si cea de dupa aceea. Sigur, am atins si problema canibalismului, care s-a manifestat aici pina acum un secol si ceva.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.