- In 2007 se implinesc 100 de ani de la nasterea lui Mihail Sebastian. Mai este actuala piesa "Ultima ora" in care joci rolul industriasului Bucsan?

- Daca ai fi la teatru cand se joaca aceasta piesa, ai vedea ca sala e plina, ca tineretul raspunde extraordinar la subiectul piesei, subiect care, din pacate, pentru anul 2007, este teribil de actual. In plus, prin tratare, Sebastian se dovedeste un autor foarte modern pentru vremea cand a scris. El a fost un om care s-a preocupat mult si profesionist de muzica si de aceea stie sa imprime tempouri, ritmuri, care sa faca sa inainteze o idee prin replici neplictisitoare, ce fac deliciul publicului.

- Oare un mogul de tipul lui Bucsan, mai poate avea azi aceeasi influenta asupra presei, cum a avut-o marele bogatas?

- Intotdeauna, din nenorocire, banii au o putere de influenta asupra foarte multor domenii de activitate, uneori justificat, uneori nejustificat, uneori din fericire, uneori din nefericire. Din pacate, cea de a doua ipostaza astazi exista. Banii pot, la un moment dat, determina tinuta, atitudinea unor publicatii. Nu toate! La noi, saracia e prea putin pretuita. In fata purcoiului de bani, saracia mai imbraca haina demnitatii doar in cazul a foarte putini oameni.

- Nu doar in teatru, dar mai ales in filme ai jucat rolul unor personaje, hai sa spunem controversate. As aminti doua pelicule care pe mine, si nu numai pe mine, m-au impresionat in mod deosebit prin calitatea lor. Este vorba de "Puterea si adevarul" – o ingenioasa tratare a unei pagini de istorie contemporana, viziune transpusa pe ecran de Manole Marcus, dupa un scenariu de Titus Popovici, si "Dragostea si Revolutia", regia Gh.Vitanidis, dupa excelentul roman al lui Dinu Sararu. Cum ai conceput personajele interpretate de tine in aceste doua filme?

- Distribuirea unui actor se face prin calitatile lui personale, dar si prin buhul pe care il are in targ. Daca el poate fi acela bun, acela cumsecade, atunci ia-l. Daca pana in 89` personajul cumsecade era membru de partid sau chiar secretar, am fost distribuit in astfel de roluri. Nu numai in cele doua filme, dar in inca vreo noua. Sigur as fi putut spune: "eu nu fac asta, eu nu joc asta", dar atunci viata mea nu ar fi existat.

As fi ramas conductor arhitect, pentru ca mai am o meserie. Am pornit sa fac o casa care din nefericire, ba nu! din fericire, n-am apucat s-o termin niciodata. Eu m-am gandit sa construiesc niste tipuri de oameni drepti, oameni de echilibru, care doresc sa faca bine altora, sperand ca exemplul lor vor contribui la modificarea unor stari de lucruri negative. A fost un efort comun al scenaristilor talentati, al realizatorilor si al interpretilor la imbunatatirea unor situatii, si uneori, ce e drept destul de rar, am izbutit.

- Ce pregatesti acum?

- Pai sper sa reluam "Ultima ora", dupa atatia ani. De asemenea la toamna vom juca "Sanziana si Pepelea", premiera a avut loc nu demult. Este realizarea unui tanar actor, Dan Tudor, care face si regie. A fost remarcat si in Irlanda, unde joaca acum, si unde i s-a propus sa puna in scena un proiect. Eu continui sa joc in "A patra sora", piesa polonezului Ianusz Glowacki. Este o replica la "Trei surori" a lui Cehov. Doar ca a patra sora, care de fapt e un baiat, nu le mai propune sa plece

"La Moscova, la Moscova!", ci in America. Eu il joc pe tatal fetelor, un fost general sovietic, care viseaza un nou razboi menit sa puna capat "aiurelii" asteia de democratii. Mai joc si in "Gandirea" de Leonid Andreev, regizor fiind Felix Alexa De asemenea un spectacol foarte interesant. Si mai pregatesc un spectacol, despre care nu as vrea inca sa vorbesc.

Citeste si:

- Si in film?

- Deocamdata, nu m-a chemat nimeni. La 72 de ani, este cazul sa mai las si pe altii sa joace !

- Dar nu de mult ai aparut in "Ticalosii".

- Da, am avut placerea sa joc in dramatizarea cartii "Ciocoii noi cu bodygarzi" a lui Dinu Sararu si sa fiu alaturi de dragii mei colegi: Iordache, Dinica, Visan, Mitica Popescu, echipa de batrani ai regizorului Serban Marinescu .

- In compania carora ai a avut succes si de asta data.

- Asa este! Eu ma pregatesc in continuare si astept. Numai ca exista o poveste.

- Sunt gata s-o ascult.

- Unui batran maestru i s-a fagaduit un bloc de marmura, sa-l sculpteze. El si-a ascutit daltele, si le-a ascutit, si le-a ascutit… iar cand i s-a trimis, in sfarsit blocul, a marturisit: "imi pare rau, dar nu mai am dalta. Nu mai am cu ce lucra." Desi eu, sa nu-l manii pe Dumnezeu, am jucat in peste 70 de filme.

Totusi, exista o sete de a mai aparea pe scena, pe ecran, la radio, sa mai crezi ca poti lasa un semn, cat de mic, in cultura. Si se mai intampla ceva. Exact cand tanarul Cristian Mungiu primea "Palmes d`or" la Cannes, se implineau 111 ani de la prima proiectie de film in Bucuresti. Deci 1, cu 1, cu 1, iata ca noi romanii am luat premii la Cannes.

Iar in 1957, chiar pe vremea asta, acum 50 de ani, eu debutam cu rol principal in "Pasarea furtunii" , dupa Petru Dumitriu. Trebuie sa credem ca, la o palma deasupra noastra, exista o forta, exista un gand, o bucurie care ne poarta pe romani. Ca uneori greseste, toti gresim, ca la urma urmei, si Dumnezeu e tot un fel de om.