Peste sapte milioane si jumatate de europeni, din care cinci milioane numai in Franta, au participat ieri la cea de-a VIII-a editie a manifestarii "Imobile in sarbatoare sau sarbatoarea vecinilor". Actiunea a depasit granitele europene, reusind de doi ani sa "molipseasca" si locuitorii de pe celalalt mal al Atlanticului, respectiv din Canada.
Ideea organizarii manifestarii a fost lansata in 1999, in arondismentul XVII din Paris, de asociatia "Parisul prietenilor" si apartine fondatorului, romanul Atanase Perifan. Ideea, considerata simpla, usor de pus in aplicare si cu efecte remarcabile, a avut un succes imens si a inceput sa cistige adepti in toate tarile.
"Am plecat de la dorinta de a 'deschide inima cetatenilor catre aproapele lor>> si a crea posibilitatea intaririi legaturilor sociale intre locuitorii aceluiasi cartier sau aceluiasi imobil. In realitate, totul a plecat de la o intimplare reala si tragica", spune Perifan. In imobilul in care locuia la acea vreme a murit o doamna in virsta de 80 de ani, care a fost gasita dupa doua luni de la deces. Vecinul de palier nici nu o stia cum arata, desi locuia la acea adresa de cinci ani.
Un roman a inventat Ziua vecinului cumsecade
Pe 29 mai, cetateni din 22 de tari ale Europei si din Canada participa la sarbatoarea vecinilor, gratie initiativei unui roman stabilit la Paris
Sursa: Cotidianul
Cotidianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Un roman a inventat Ziua vecinului cumsecade":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
eu zic
(4 comentarii, 216 vizualizari)
sa se inventeze si ziua emigrantului...ar fi o gramada care ar sarbatori
