Nationalul din Bucuresti vrea sa revitalizeze dramaturgia locala

Una dintre misiunile unui teatru national - singura, de altfel, cu care toata lumea pare de acord - e sa "slujeasca" dramaturgiei, in cazul nostru romanesti, in toate dimensiunile ei istorice. Care inseamna, in acelasi caz, al Romaniei, o cantitate destul de restransa de texte, intinse pe o perioada de trei secole, marcate de influente straine si mai niciodata (cu notabila exceptie a lui Caragiale) considerate capodopere, pe care in general regizorii nu le gasesc deloc simpatice, iar spectatorii prefera sa le studieze, eventual, numai la scoala, unde e obligatoriu.

Dinu Sararu s-a achitat de datoriile fata de istoria dramaturgiei cu "Apus de soare" al lui Delavrancea. Sub directoratul lui Ion Caramitru, Dan Tudor a readus la viata (cu succes disputabil) "Sanziana si Pepelea" lui Alecsandri, Sorin Militaru a "inaugurat" o piesa premiata de Uniter ("Viata mea sexuala" de Cornel George Popa), incadrabila, cu mare generozitate, la categoria "noua dramaturgie", iar luna aceasta au avut loc premierele oficiale ale versiunii semnate de Claudiu Goga cu "Jocul ielelor" a lui Camil Petrescu (premiere, pentru ca spectacolul se joaca in dubla distributie, in rolurile principale cu Marius Stanescu si Liviu Lucaci pentru personajul Gelu Ruscanu, Irina Movila si Ilinca Goia pentru Maria Sinesti). S-ar putea spune ca Nationalul isi face treaba si nu e deloc vina producatorului ca montarile arata mai degraba ca o misiune umanitara de resuscitare a unor morti care ar trebui lasati sa se odihneasca in mormintele lor teatrale.

"Jocul ielelor" (1919), o "drama de idei" construita in jurul acceptarii compromisului in numele vietii, pe canavaua confruntarii dintre stanga anarhista si dreapta corupta, n-a fost pusa in scena in timpul vietii (deloc scurte) a autorului, iar impresia - de lectura sau dupa ureche - a multor oameni de bine din teatru e ca piesa e nemontabila, mai ales in vremurile noastre, cand actiunea bate de departe ideile.

Ca nu e tocmai asa, o arata cel putin un moment din istoria spectacologica a textului: montarea lui Crin Teodorescu din 1965, de la Teatrul Mic din Bucuresti, cu G. Ionescu-Gion in Ruscanu, George Constantin in Saru-Sinesti (ceea ce anula raporturile de varsta dintre cei doi, Gion fiind chiar mai "batran" decat Constantin, dar cu un fizic mai tineresc) si Leopoldina Balanuta in Maria Sinesti, considerata nu doar o reusita teatrala, ci si una dintre cele mai percutante politic ale vremii.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.