Ministrul Educatiei a refuzat sa intre in expozitiile de la Student Fest Timisoara, din spatiile neconventionale.

Exista oameni in jurul carora arta se precipita. Multimile se mobilizeaza. Resursele apar din cele mai neasteptate locuri. In cadrul resurselor umane din arta, acestia sint cei mai valorosi, pentru ca ei sint, de fapt, cei care au grija ca resursele sa nu ramina nefolosite sau blocate. Linda Barkasz, studenta in anul III la Universitatea de Arta din Timisoara, este un stralucit exemplar al acestei specii.

De cind e studenta, organizeaza evenimente in apartamentul inchiriat din Timisoara - seri speciale pe anumite teme (de la B movies, apocalyptic movies, monster movies, pina la tematici culinare); mobilizeaza oamenii sa deseneze la ea (schimba suprafetele din apartament si le pune la dispozitia artistilor, pentru a-si forma exercitiul de a expune); organizeaza sesiuni de link battle pe chat; a creat costume pentru prietenii ei gameri si a facut filme cu cosplay (un tip de happening importat din cultura gamerilor japonezi care se costumeaza precum personajele de joc si mimeaza scenele din joc in spatiul real). Si astea sint doar citeva exemple, documentate pe http://com2mi.blogspot.com.

Linda a fost cea care a organizat ultima si cea mai reusita editie a Festivalului Student Fest de la Timisoara, cu o traditie de 15 ani. Initial, sectiunea de arte a acestui festival trebuia sa fie epuizata de un parc pe sculptura. Adica un fel de tabara de creatie scolareasca de citeva zile in care studentii sa vina si sa sculpteze in curtea scolii. In acest caz, a Facultatii de Arte. Linda a facut posibil un festival viu de arta, cu evenimente diverse, invitati din toata tara, de la grafferi underground si artisti de sunet pina la nume celebre. "Am spus de la inceput ca ma implic daca schimbam tot. Planul meu era un spatiu laborator in care sa nu mai existe limite, scena, expozitie, vernisaj. Sa existe doar un forever free working place perfect flexibil", explica Linda. Si asa a fost, chiar daca a trebuit sa fenteze un sistem mentinut de oameni lipsiti de viziune artistica contemporana care aveau incredere doar in lucrurile cu care erau obisnuiti, de la organizatorii oficiali, OSUT (Organizatia Studentilor de la Universitatea Timisoara), pina la sponsori si profesorii din universitate.

Sponsorul oficial a refuzat sa-si puna sigla pe un afis cu mesaj, care basca ironiza branduri celebre (pentru ca avea referiri la globalizare). "Noi chiar nu dorim sa transmitem nici un mesaj" sau "afisul nu este studentesc si prietenos" au fost explicatiile, dupa care au trimis o propunere de afis pe care scria "Student Fest" cu niste patratele rosii.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.