1959 a fost un an negru pentru comunitatea si in special pentru elita gay din Romania. Homosexualitatea fusese incriminata in Romania inca din 1936, dar nu existasera decit citeva cazuri de pedepsire pentru "inversiune sexuala", cum era denumita la acea vreme. Comunismul a fost insa cu mult mai radical: homosexualii puteau fi condamnati la maximum cinci ani de inchisoare. In 1959 au fost judecati si condamnati in doua "loturi", similare cu cel Noica-Pillat sau Rugul Aprins. Primul a fost gratiat, dar procesul celui de-al doilea, in care erau inculpate peste 20 de persoane, s-a soldat cu unele dintre cele mai grele sentinte din vremea regimului comunist.

Veteranul realizator de radio si cunoscutul disident anticomunist Neculai C. Munteanu afirma ca "in acest proces a fost amestecat si un om pe care il cunosteam foarte bine, Crin Teodorescu, regizorul de teatru". El a facut puscarie in urma acestui proces pina in 1963, fiind inchis la Vacaresti, Rahova, Jilava si Poarta Alba. A fost gasit mort la el acasa, in 1970, de catre sora lui, iar militia i-a incadrat decesul la "crima pasionala". Familia crede ca e vorba de un asasinat infaptuit de Securitate.

"M-am intilnit cu el cinci zile inainte de a asista la inmormintarea lui. Am mincat intr-un restaurant, am vorbit de una-alta, avea planuri pentru stagiunea viitoare. Printre altele, mi-a spus: «Daca mi se mai intimpla o data» - adica daca il mai ancheteaza sau daca il mai aresteaza, «ma sinucid»". Crin Teodorescu nu isi ascundea orientarea sexuala, iar Tudor Steriade, fost secretar literar al Teatrului Bulandra, isi aminteste ca "a auzit vorbe cum ca era homosexual".

Nici macar inmormintarea regizorului nu a fost scutita de prezenta fortelor de ordine, potrivit lui Munteanu. "Eram acolo vreo doisprezece «coreligionari» cel putin, multi prieteni, actorime, si era acolo si politia de moravuri care filma de zor. Aveau si ce. Sora lui, Narcisa, a urlat peste mormint: «De ce ti-au facut asta? Jur sa te razbun». Parea melodramatic, dar nimeni n-a stiut atunci, nici dupa - nu se puteau face sapaturi -, daca a fost crima sau sinucidere", puncteaza Munteanu. Abia recent, realizatorul de radio s-a convins, in pofida suspiciunilor sale anterioare, ca decesul lui Crin Teodorescu nu se explica prin sinucidere. "A fost o crima, si am aflat-o de la sotia domnului care a condus ancheta", concluzioneaza disidentul.

«Cotidianul» l-a descoperit pe unul dintre membrii celui de-al doilea lot din 1959, care prefera sa nu isi decline identitatea. El tine minte insa citiva colegi de condamnare, printre care nume aflate in ierarhia artistica si publica precum criticul de arta Radu Ionescu, balerinul Gabriel Popescu, muzicologul Mihai Radulescu, avocatul Radu Olteanu, plus un ofiter si un inginer de sunet de la radio, si atesta ca cei incriminati faceau cu adevarat parte din comunitatea LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual & Transsexual).

Citeste si:

Pe de alta parte, potrivit sursei noastre si declaratiilor profesorului dr. Dan Radulescu, fratele lui Mihai si editorul jurnalului sau, "Jocul cu moartea", acest proces era facut pentru a distruge nume cunoscute, iar alaturi de ele au fost incriminati oameni din categorii sociale extrem de diverse. "E greu de vorbit despre ei ca o comunitate. Erau mai multe feluri de oameni, care n-aveau o determinare univoca, ce incercau si alte orientari. Oamenii acestia din aceeasi categorie nu se prea asociau intre ei. Vorbesc din punct de vedere sexual. Si Mihai spune undeva ca prefera oamenii de rind, de exemplu baietii de pravalie", afirma Dan Radulescu.

Cu toate acestea, citat in volumul "Anatomia mistificarii", Alexandru Paleologu afirma despre cel de-al doilea proces din 1959 ca "sint foarte multi homosexuali in lumea muncitoreasca, insa au fost vinati numai in lumea intelectuala. Era, de fapt, tot un proces politic". Dan Radulescu precizeaza ca, inainte de aceste doua loturi, atitudinea privind homosexualitatea era relativ relaxata. "Cei mai in virsta erau mai discreti, cei tineri o afisau cu un soi de teribilism. Nu se vorbea prea mult despre asta, dar nici nu erai marginalizat din cauza ei. Pina si biserica era mai ingaduitoare".

Numele cel mai de rasunet dintre cei condamnati in 1959 este cel al balerinului Gabriel Popescu. Criticul Liana Tugearu rememoreaza episodul: "Era cel mai bun balerin pe care il avea Romania. La acea vreme, era prim-balerin al Operei, partenerul lui Irinel Liciu, sotia lui Stefan Augustin Doinas. A fost inchis si batut peste meniscuri. Cind a iesit din puscarie nu mai putea dansa ca lumea". Totusi, potrivit fostei sotii, Leni Dacian, Gabriel Popescu a petrecut in inchisoare doi ani, mai putin decit sentinta care ii fusese data. Balerina Margareta Zira povesteste momentul arestarii lui: "Fusese totul planificat cu grija. In aceeasi zi, la ora 11.00, au fost ridicati toti homosexualii din balet. Si erau multi. Dar Gabriel era bisexual, a fost casatorit de trei ori".

Sursa noastra isi aminteste ca Irinel Liciu a venit plingind sa depuna marturie la proces, dar in van. Bosidar Petrov, un dansator apropiat de Gabriel si martor la proces, declara ca balerinul nu isi ascundea homosexualitatea. Ceea ce l-a deranjat pe el era ca i s-a "inscenat" o marturie. Bosidar afirma ca a refuzat sa dea o declaratie despre orientarea sexuala a prietenului sau si totusi acestuia i s-a aratat la proces o foaie semnata de el. Dupa ce a iesit din inchisoare, "Gabriel a fost luat totusi la un turneu in Occident, cind s-a plecat cu «Gisele» si «Ciocanul fara stapin» si a ramas la Paris, alaturi de Stere Popescu, alta persoana care facuse puscarie mai demult, inaintea lui Gabriel, pentru acelasi lucru", isi aminteste Liana Tugearu.

Coregraful care ramasese alaturi de Gabriel Popescu in capitala Hexagonului fusese, potrivit declaratiilor unei surse apropiate, condamnat in primul lot si apoi amnistiat. Bosidar Petrov precizeaza ca l-a intilnit pe Stere Popescu pe holul tribunalului in timpul procesului balerinului, deoarece fusese si el convocat in calitate de martor.