Barbatul - desi, oficial, "sexul tare" - in postura de consumator a ramas in pozitia slaba. Majoritatea magazinelor, se stie, sint adresate femeilor, cei mai aprigi cumparatori. In ultimii ani au aparut insa si citeva buticuri destinate necesitatilor si hobby-urilor masculine.

Istvan Lorincz, redactor-sef la FHM, ne spune ca barbatii au fost, mult timp, o categorie defavorizata din perspectiva ofertei comerciale. Ca sa se imbrace, multi plecau la shopping in strainatate. De vreo 2-3 ani incoace, lucrurile s-au mai schimbat: au aparut si la noi citeva firme cunoscute adresate strict barbatilor.

Metrosexual - barbatul preocupat de imaginea lui

Ovidiu Buta, critic de moda, vorbeste despre o categorie noua de barbati care se prefigureaza si este luat in considerare de producatorii din intreaga lume: ceea ce specialistii numesc "metrosexual", adica un reprezentant al sexului tare preocupat de imaginea lui. Acesta nu se da inapoi de la folosirea produselor cosmetice - unele firme, precum Loreal-ul, chiar au creat linii cosmetice speciale pentru barbati - sau de la a purta bijuterii, atit timp cit acestea nu-l efemineaza si se pastreaza in limitele discretiei masculine. Unele magazine mari de ceasuri, precum Nitrigold sau Helvetansa, chiar ofera si bijuterii barbatesti. In Romania, magazine de cosmetice adresate strict barbatilor inca nu exista, dar produsele destinate lor, parfumuri si after-shave-uri (mai putin creme), isi au standul in orice magazin de profil care se respecta.

Ritualuri complicate pentru viciosi

O alta categorie de buticuri care se adreseaza cu precadere barbatilor este cea "pentru viciosi". Aceste buticuri sint destinate in special fumatorilor care se respecta: nu celor grabiti, care fumeaza o tigara mediocra intre doua drumuri, ci celor care fac din fumat un hobby, un ritual, o forma de relaxare. Silviu Petrescu, manager World of Cigars, desi el nu recomanda nimanui fumatul, considera ca fumatorii de trabucuri sau pipa isi gasesc, astfel, o ocupatie care ii face sa le treaca timpul mai usor. Si sa fie mai putin stresati, adaugam noi, daca beneficiaza de fondurile necesare pentru a-si satisface un hobby costisitor: un trabuc de ½rma poate ajunge la 1.000.000 lei, iar o pipa de colectie la 11.000.000 lei.

Exista si magazine mult mai scumpe, in acelasi domeniu, precum La casa del Habano, de la Hilton, unde o cutie aniversara (scoasa doar cu anumite ocazii si in editie limitata) cu trabucuri cubaneze poate ajunge la 100.000.000 lei, iar o bricheta Dupont, ½e ea cu Elvis, Marilyn Monroe sau James Bond, poate costa intre 40 si 60.000.000 de milioane. La fel, la magazinul Davidoff, de la Marriott, numai un cutter (accesoriu pentru pipa) de marca poate ajunge la 10.000.000 lei.

Trabucurile se fumeaza uniform

Preturile ridicate isi au explicatiile lor: Narcisa Strujan, manager al magazinului Davidoff, ne da de inteles ca toate acestea se adreseaza initiatilor: trabucurile nu se fumeaza oricum, ci uniform, in asa fel incit fericitul beneficiar sa nu inhaleze, ci doar sa simta aroma; si nici oricum, ci alaturi de o bautura buna sau de o cafea, ca marca a unui stil de viata. Se creeaza si se amplifica, astfel, mitul barbatului puternic si elitist, cu tabieturi scumpe si bine impamintenite, ca marca a unui statut. Domnul Petrescu confirma explicatiile doamnei Strujan: tigarile de foi se simt la gust si la miros, nu se inhaleaza, direct, ca obisnuitele tigarete (ceea ce nu inseamna, neaparat, ca sint mai putin nocive). Sergiu Gregorian, manager al magazinelor Carlos, face chiar o clasificare a fumatorilor.

Cei mai obisnuiti sint cei de tigarete, tigarile noastre de zi cu zi, mai pe inteles; chiar si acestia au gama lor de accesorii, porttigarete, tabachere, brichete. Pe urmatorul loc s-ar situa fumatorii de trabucuri, care au nevoie de cuttere, cutii umidoare, brichete si scrumiere speciale. Dupa care urmeaza cei de pipa, care folosesc, pe linga pipa in sine, tutun, cristale pentru imbunatatirea aromei tutunului, rastel, solutie pentru curatat pipa, scrumiera adecvata. Pipele insele isi au misterele lor, fiind facute dintr-o radacina speciala, despre care dl Gregorian spune ca nu poate fi divulgata. Dar dl Petrescu ne dezvaluie ca sint fabricate dintr-un lemn numit briar, radacina unui arbust din zona mediteraneana.

Bijuteriile barbatilor

Lumea barbatilor lasa si ea, se pare, loc fastului si stralucirilor. Daca partenerilor nostri nu le plac, neaparat, bijuteriile, putini dintre ei s-ar da inapoi de la un ceas de marca, o bricheta de lux sau un superstilou. Nici acestea nu ocolesc metalele pretioase. Accesoriile din magazinul dlui Petrescu pot ½ din argint sau placate cu aur. Accesoriile Dupont, din La casa del Habano, sint din argint sau aur, cu pietre pretioase si valoreaza peste 10.000.000 lei. Instrumentele de scris, de la Davidoff, din aur sau argint, ajung la 20.000.000 lei setul. Sint persoane care le colectioneaza, nescapind nici unul dintre produse, ne lamureste managerul firmei.

La Andrew’s Ties, camasile sint accesorii

Exista magazine specializate de costume, camasi, panto½, ba chiar de cravate sau ceasuri destinate doar barbatilor. Daca marci precum Valentino, Hugo Boss, Bigotti sint deja cunoscute pentru confectiile lor, accesoriile au inceput sa prinda teren de mai putin timp. La Bucuresti Mall, de pilda, exista un magazin, Andrew’s Ties, nu de mult infiintat, specializat in... cravate. Restul produselor, inclusiv camasile, sint considerate accesorii. Cravatele sint facute in Italia, in general din matase (mai exista si din lina), cu model tesut sau imprimat. Preturile oscileaza intre 850.000 si 1.650.000 de lei. Se vind foarte bine cele cu model tesut, care costa in jur de 1.150.000 de lei. Cravatele sint clasice, nedepasind linia business. Daca producatorii isi permit inovatii in privinta culorilor, nu o fac si la imprimeuri: n-ai sa vezi niciodata la Andrew’s Ties un Donald Duck sau o Marilyn Monroe pe o cravata.

Armele de colectie, un hobby cu tragaci

O alta placere pur masculina o reprezinta colectionarea armelor de foc. Magazinele specializate ofera clientilor posibilitatea personalizarii modelelor alese cu diverse intarsii si pietre.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.