Social • 8 Mai 2007 •
80 de ani povestiti chiar de Octavian Paler. De la opincile unui Paler in afara istoriei, la taxiul lui Paler, cu care a intrat in istorie, si sila fata de istoria de azi.

Locuiti in apropierea unui McDonald’s. Paler a mincat vreodata un hamburger?

Nu am mincat niciodata un hamburger.

Dar poate hamburgerul este fericirea.

Pentru mine, nu. Fara sa fiu un antiamerican, nu sint dintre cei care cred ca orice vine din America e bun, imi vine in minte mcdonaldizarea.

Dar cit de frumos este ambalajul american!

E adevarat! Ma rog, eu imi dau seama ca la virsta mea, dubla decit a dumneavoastra, nu pot gindi la fel ca tinerii. E natural conflictul dintre generatii. Dar acum e ceva mult mai grav. Tinerii de azi ii urasc pe cei batrini. Un tinar nu are voie sa fie modest. In mod logic, el trebuie sa creada ca va face gaura in univers. Azi, in Romania, sentimentul meu este ca batrinii sint uriti.

E, pe Paler, pe Liiceanu, pe Plesu nu-i uraste nimeni.

Ura, ura, ura. Nu e vorba de mine.

Ce-mi pasa mie de restul batrinilor!

Da, e normal sa spuneti asa: "Ce-mi pasa!". Dar, decent ar fi ca acest conflict sa fie pastrat la proportii autentice. In felul acesta nu mai exista o lupta reala intre generatii, lupta care este la baza progresului. Mai decent este obiceiul batrinilor din Insulele Fiji, care se duc sa moara in padure. E mai placut sa mori departe de societate. Eu am sentimentul clar ca traiesc intr-o lume pe care pe jumatate nu o mai inteleg si pe jumatate n-o aprob.

Opincile. Despre a nu fi in istorie.

Sinteti din Lisa. Cine v-a adus in Bucuresti?

O intimplare. Exista in Bucuresti cel mai simandicos liceu din tara. La Spiru Haret au invatat multi: Moisil, Noica, Plesu, Eliade. Parintii bogati ai elevilor dadeau bani pentru a institui cinci burse. Eu am venit sa dau examen pentru una dintre cele cinci burse.

Pur si simplu. In opinci, cioc! cioc!

Nu, nu eram in opinci. Eu pazeam vacile la poalele muntilor si am stat numai in opinci, dar, cind am venit aici, parintii mei mi-au cumparat primii bocanci... rigizi, greoi, negri, dar bocanci. Sigur, aveam bocanci, dar eram imbracat ca-n satele din Fagaras. O camasa de bumbac, fara guler, o vesta, laibar numita, si pantaloni strinsi pe picior. Aratam ca o salbaticiune folclorica.

Mindru de dumneavoastra?

Nu, foarte speriat!

De trecut sau de viitor?

Eu inainte de a veni in Bucuresti nu vazusem nici macar un alt sat... Nu ca nu vazusem un alt oras. Stiam o treime din vocabularul limbii romane. Va dati seama, nu stiam ca pe lume exista electricitate, telefon, ziar, tren, radio, ascensor, sosete, portari, agenti de circulatie, masini. Nu auzisem niciodata de astfel de notiuni. Ma rog, cunosteam universul vacilor, plantelor, eram specialist in meteorologie, stiam precis unde sa stau cind veneau trasnetele, ca trasnea ca pe front.

Pantofii. Speriat la marginea istoriei.

Comunismul a adus egalitatea. V-a bucurat?

Nu, nu, nu, nu, nu. Eu nu am prea trait istoria. Fiind inhibat in mine insumi, am parcurs anii razboiului, spun asta ca o vinovatie, fara sa traiesc adevarul ca tara mea era in razboi. Am trecut prin perioade de delir al lecturii si razboiul peloponesiac a fost mai important decit al doilea Razboi Mondial. Neavind prieteni, un radio, un ziar, eram strain complet de evenimente.

Nici o bomba nu v-a trezit?

Nu, nici una. Am plecat din Bucuresti inainte cu o zi ca americanii sa bombardeze. In Lisa am trait razboiul superficial. Vedeam zilnic cum treceau avioanele americane, dar nu aveam constiinta istorica sa percep aceasta realitate. Mai mult, era o brigada de tunari in sat pentru a opri avioanele. Niciodata nu a fost lovit vreun avion, iar tunarii faceau ceaiuri in sat, se pretau la mondenitati. 23 august nu a fost marcat nicicum in Lisa. Nu traiam istoria. Primul moment al istoriei a fost cel al intrarii rusilor in sat. Atunci tot satul s-a speriat.

Rusii violau si se imbatau.

Exact. In mod comic, taranii s-au gindit sa sape niste transee si sa-si apere satul. Cind au intrat rusii, nu era tipenie pe ulita. Lumea se ascunsese. Eu stateam dupa o perdea si rusii au trecut vreo ora. Rusii treceau, probabil cu ordine precise, fara sa clinteasca nimic din sat. Asta a fost prima imagine a istoriei.

Trei facultati ati facut. Unde locuiati?

In mahalaua mahalalei, dincolo de bariera lui Bachus, departe in Ferentari, pe strada Tufelor. Locul se transforma intr-o mare baltoaca murdara si trebuia sa te descalti ca sa ajungi acasa.

Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul

Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.