Ca sa poata fi platit cu 4.000-5.000 de dolari pe ziua de filmare, un actor de la noi trebuie sa aiba impresar, sa se scrie despre el si sa faca parte dintr-un sindicat international

Daca aruncam o privire pe IMDb, peste lista cotatiilor internationale ale actorilor romani, ramanem uluiti. Aproape nimic din ce constatam acolo nu se mai potriveste cu ceea ce stiam despre valoarea de piata a marilor nostri actori. Astfel, Ileana Lazariuc sta mai bine decat Monica Davidescu si amandoua au o cotatie de doua ori mai buna decat Stefan Iordache, Dorel Visan, Horatiu Malaele, Florin Zamfirescu, George Mihaita sau Florin Calinescu, fiind depasite, "la mustata" de Mircea Diaconu sau Adrian Pintea.

Mare nedreptate! - s-ar putea zice. Nu e vorba de asa ceva, nu e nicio nedreptate, cotatiile sunt corecte, dar se fac dupa un algoritm pe care actorii romani nu-l stiu. Iar cei care au totusi aceste cotatii le-au atins cam la voia intamplarii, prin distribuirea providentiala in filme straine. In sensul ca, neavand nicio protectie logistica, actorii sunt nevoiti sa accepte onorarii dupa cum vrea regizorul sau producatorul. Iar ei trebuie sa multumeasca intamplarii ca au prins rand la un film de Coppola sau Costa Gavras, turnat in Romania.

Abacul american

Evident, este foarte bine, pentru orice actor, sa aiba aparitii in filme de circulatie mondiala, dar acelasi lucru s-ar putea intampla si pe onorarii duble sau triple. Ceea ce nu este deloc imposibil. Pentru aceasta trebuie ca actorul sa indeplineasca doua conditii: sa aiba impresar si publicist si sa faca parte dintr-un sindicat al actorilor de film recunoscut international. Sunt vreo 20 de asemenea sindicate, majoritatea in Statele Unite si Canada, printre cele mai importante numarandu-se: AFTRA (American Federation of Television and Radio Artists), SAG (Screen Actors Guild), AEA (Actors' Equity Association) din SUA, ACTRA (Alliance of Canadian Cinema, Television and Radio Artists), CAEA (Canadian Actors' Equity Association) din Canada etc. Protectia unui sindicat este necesara pentru ca acesta faciliteaza obtinerea de roluri, pe de o parte, si nu accepta ca artistul sa fie platit sub un standard minim, pe de alta parte. Sistemul functioneaza, pentru ca producatorii cunosc acest algoritm si au interes sa-l accepte, intrucat sindicatele sunt si un garant al seriozitatii actorului contractat. Intervine insa un cerc vicios: sindicatele nu accepta decat foarte greu intrarea unor noi membri daca acestia nu au impresar. Dar si impresarul trebuie sa figureze in banca lor de date.

Urmeaza achitarea, prin acesta, a unei taxe de intrare (in jur de 200 de dolari) si cotizatia anuala (intre 200 si 900 de dolari), plus TVA. Evident, impresarul (daca e cunoscut si agreat de producatori) poate obtine roluri si pentru artisti care nu fac parte dintr-un sindicat, dar nu-i prea convine deoarece acestia sunt platiti la jumatate sau la sfert, daca nu sunt "sindicalisti". Pentru ca una e sa iei comision de 30% sau 40% din 4.000-5.000 de dolari/ziua de filmare si alta e sa iei acelasi comision din 1.000 sau 2.000 de dolari. Ca sa nu mai vorbim despre onorariile jalnice pe care le primesc actorii fara impresar!

Romanii din top

Regizorul Ioan Carmazan se plangea, cu un an in urma, ca actorii romani sunt transformati in "carne de tun" pentru productiile americane. Intr-adevar, in "Tinerete fara tinerete", film facut de Coppola dupa o nuvela de Mircea Eliade, peste 90% din distributie era alcatuita din romani: Alexandra Maria Lara, Marcel Iures, Florin Piersic Jr, Zoltan Octavian Butuc, Victor Rebengiuc, Theodor Danetti, Gheorghe Dinica, Andi Vasluianu, Cristi Iacob, Gelu Nitu, Oana Pellea, Adrian Pintea, Alexandru Bindea, Ana-Maria Marinca, Dorina Lazar, Dragos Bucur, Claudiu Bleont, Ana Ularu, Dan Astilean, Alexandru Repan etc. Este usor de dedus cam ce economii a facut Coppola la bugetul alocat distributiei, pentru ca majoritatea actorilor n-aveau impresar…

Intre timp, unii s-au dumirit si au ales "algoritmul" american. Maia Morgenstern, de pilda, lucreaza numai asa, dupa succesul urias pe care l-a avut cu filmul lui Gibson, ea fiind, in acest moment, actorul roman cu cea mai ridicata cota internationala, incadrata la categoria I (sub 10.000 de puncte, pe IMDb). A intrat, de curand, la aceeasi categorie Marcel Iures (8.605 puncte, la 22 aprilie). El are insa trei impresari, unul in Statele Unite si doi in Anglia. Se apropie, incet, dar sigur, de categoria I Monica Barladeanu (Monica Dean mai nou, dupa numele dat de impresar), cu o cotatie de 12.921 de puncte pe IMDb, la 22 aprilie.


Despre autor:

Saptamana Finaciara

Sursa: Saptamana Finaciara


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.