'Strazi vechi din Bucurestiul de azi', epuizate de cititori

"Marile orase sint, atit pentru scriitori, cit si pentru omul obisnuit, personaje fascinante: greu de cunoscut, pline de viata si de mister, mereu altele. Fiind mereu altele, nu-si epuizeaza niciodata puterea de atractie. Nu exista un singur Bucuresti, ci mai multe (initial, numele avea forma de plural)." Asa explica Ioana Parvulescu interesul scriitorilor si al cititorilor pentru istoriile orasului, interes care nu scade, chiar daca rafturile librariilor gem de carti despre Bucurestiul vechi.

"Strazi vechi din Bucurestiul de azi", volum recent aparut la Humanitas, e o carte crescuta din aceeasi curiozitate. Alexandru Ofrim, autorul cartii, este doctor in istorie si lector la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, unde preda trecutul mentalitatilor si antropologie culturala. In volumul de fata, istoria Bucurestiului e reconstruita pornind de la istoria strazilor sale. In istoria acestor locuri nu intra doar date, ci si povesti despre oamenii care le-au transmis un nume. Cu timpul, povestile s-au resorbit in spatele numelor, ajunse astazi simple repere de orientare in traficul cotidian. De aici nevoia de a arhiva memoria acestor locuri vechi, care continua sa traiasca discret in orasul nou.

Cintece de lume, pasaje din romane, marturii ale strainilor in trecere prin oras sau coloane decupate din gazetele vremii, acestea sint fragmentele din care se compune fata unui oras paradoxal, unul dintre putinele in care o maghernita ar putea sa stea linga Palatul Regal. Un oras in care intra si razbatuta Calea Victoriei, dar si mahalaua Dracului, un loc pestrit, care odata se intindea la nord de Spitalul Filantropia, descrisa intr-un ziar din 1904: "Populatia e alcatuita din hamali, carutasi, salahori, cersetori, olteni precupeti, spalatorese, proxenete, vinzatoare de flori, laptarese, vrajitoare, chivute".

Biografii nu au doar oamenii, ci si strazile, iar cartierele nu fac nici ele exceptie: Rahova, inainte sa aiba numele de azi, a fost o mai veche mahala, Podul Calicilor, pomenita inca din 1639, iar cartierul Regie si-a luat numele de la o mai veche manufactura de tutun, Regia Monopolurilor Statului. Strada Sperantei, inainte de a ajunge slagar, a fost primul loc in care s-a instalat Eminescu, abia sosit in Bucuresti, iar Strada Plantelor, ultimul: aici se afla sanatoriul de boli mintale Caritatea, pentru nebunii de familie buna, sanatoriu in care poetul a si murit. Statuia lupoaicei n-a stat tot timpul in Piata Romana, iar fostul parc Ioanid a fost mai intii gradina primului editor modern de la noi, George Ioanid.

"O carte care nu se termina niciodata", asa descrie Catalin Constantin volumul care s-a nascut din dorinta de a pastra imaginea unor locuri care dispar sau devin de nerecunoscut. Conceputa ca un dictionar aerisit, in care strazile sint prezentate alfabetic, volumul poate fi inceput de oriunde. Cum imaginile povestesc la fel de multe ca si textele, cartea poate fi la fel de bine citita, recitita sau privita.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe