Primarul Constantei, Radu Mazare, si-a prezentat vineri proiectele de dezvoltare a turismului constantean, in cadrul unei intilniri cu liderii social–democrati si cu reprezentantii agentilor economici din statiunea Mamaia. Unele proiecte au obtinut deja avizele necesare, cum ar fi Portul Turistic Tomis, altele se afla in stadiu de proiectare. Va prezentam in continuare lista proiectelor propuse:

* Mamaia Port (pasarela pietonala si port de agrement Mamaia). Valoarea estimata a proiectului este de 8 milioane euro. Pe locatia ruinei din fata Cazinoului din Mamaia se va construi o noua pasarela pietonala pe piloni, cu o lungime de 310 m si o latime de 4 m, pina in dreptul digului de protectie din larg, care va avea, in capat, un cheu de acostare. In cea de-a doua etapa se are in vedere construirea unei marine cu o suprafata de 3,5 ha, care va cuprinde cheul de acostare si digul de protectie cu o capacitate de 129 de ambarcatiuni, inclusiv nave de pasageri.

* Marina pescarie - realizarea unui port de agrement in golful de la Pescarie

* Portul Tomis - transformarea portului turistic Tomis prin marirea capacitatii de primire a ambarcatiunilor de agrement, precum si amenajarea edilitara a zonei. Lucrarile ar putea incepe in toamna acestui an si ar putea fi finalizate in vara lui 2008. In acvatoriul portuar vor putea stationa 325 ambarcatiuni. Portul turistic Tomis va avea si un scop recreativ prin crearea de promenade cu vederi panoramice catre mare: restaurante, baruri, cheiuri pentru ambarcatiuni.

* Riviera Tomis - Soseaua de coasta - drum modern de acces intre statiunea Mamaia si centrul istoric al Constantei . Este a doua cale de acces intre cele doua obiective, prima fiind cursele de pasagere de agrement.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.