Americanii domina cantitativ a 60-a editie a Festivalului de la Cannes, dar si lista favoritilor. Si americanilor le plac adaptarile sau cel putin asta se deduce dupa productiile cu care s-au prezentat.

Al 24-lea film de Gus Van Sant, "Paranoid Park", pare un candidat mai mult decit credibil la Palme d’Or. E povestea unui skateboarder adolescent, cu o omucidere in CV. Pelicula are un necunoscut in rolul principal si nici in restul distributiei nu gasesti picior de star. Asta pentru ca regizorul a organizat auditii deschise - nu cerea de la participanti vreo experienta in ale actoriei - in statul (Portland) de bastina al autorului cartii pe care o adapteaza, Blake Nelson. Cineastul isi descrie pelicula ca fiind "o 'Crima si pedeapsa>> in liceu" si "mult mai putin 'deschisa>> decit ultimele doua". Iar ermeticul, desi n-a fost pe gustul juriului anul trecut, dimpotriva, are o traditie consistenta la Cannes.

Heroina, doua milioane de dolari si citeva cadavre. Cu asta se alege Llewelyn Moss (Josh Brolin), care vineaza linistit in apropiere de Rio Grande. Asta se intimpla in romanul "No Country for Old Men" si in adaptarea lui realizata de fratii Coen. Cu un asemenea material de scenariu, filmul celor doi frati promite sa fie la nivelul lui "Fargo" sau "Blood Simple". In plus, din 1991, cind au obtinut Palme d’Or, cei doi Coen au avut cinci oportunitati, toate nefinalizate, de a obtine trofeul festivalului, asa ca ar cam fi timpul ca juriul sa ii bage in seama din nou. In favoarea lor ar fi si faptul ca il au in distributie pe Tommy Lee Jones, recompensat acum doi ani cu Premiul Croazetei pentru Cel mai bun actor.

Citeste si:

Calare pe trendul "sa mizam totul pe masculi" pare a fi si David Fincher. Tot cu o adaptare, numai ca a unei carti de memorialistica scrise de un autor de BD-uri implicat intr-o investigatie privind un ucigas in serie. Americanul nou-venit la Cannes i-a racolat pe Mark Ruffalo, Jake Gylenhaal si Robert Downey Junior, dar si pe Chloe Sevigny, ca sa aiba si o uncie de feminitate in acest thriller la fel de crud si de singeros precum peliculele anterioare care au facut gloria cineastului, vezi "Se7en" sau "Fight Club".

Nu se intimpla frecvent sa dai peste un lungmetraj de animatie alb-negru in competitia de la Cannes, dar "Persepolis" de Vincent Paronnaud si Marjane Satrapi a reusit sa sfideze aceasta cutuma. Interesul pentru aceasta pelicula e cu atit mai mare, cu cit reprezinta adaptarea unui roman grafic omonim, elogiat din greu de critici si best-seller. Povestea e autobiografica: viata lui Satrapi, fiica de marxisti, in Teheran, de la sase pina la paisprezece ani, care acopera si caderea sahului, triumful revolutiei islamice si efectele razboiului cu Irakul. Nu stii cum de mai gaseste autoarea pacifista umor, fiind confruntata cu astfel de evenimente, dar de undeva il scoate si absurditatea istoriei sfirseste prin a stirni risul. Vocile lui Catherine Deneuve, Gena Rowlands si a Chiarei Mastroianni anima pelicula, a carei originalitate, basca subiect, are mari sanse sa convinga juriul.