Gradul de risc al investitiilor este criteriul de care trebuie tinut cont atunci cand optam intre mai multe institutii de plasament

Incepand de astazi trebuie sa alegem fondul de pensii pentru pilonul III (facultativ). Iar contributorii la pilonul II de pensii private obligatorii vor trebui sa isi aleaga fondul la care doresc sa adere incepand din luna august. Politica de investire a activelor este unul dintre principalele criterii pentru alegerea unui fond de pensii.

Prospectul schemei de pensii private trebuie sa contina informatii detaliate despre politica de investitii, principiile investitionale si riscurile luate in calcul. "in alegerea unui fond de pensii, trebuie luate in calcul reputatia administratorului, expertiza acestuia in administrarea fondurilor de pensii, gama de produse/fonduri de pensii oferita (garantii oferite, beneficii aditionale, politica de investitii/profilul de risc al fondului), servicii dedicate, accesibilitate", a declarat, pentru Adevarul, Cornelia Coman, directorul adjunct al ING Asigurari de Viata. increderea in companie este un alt criteriu care va face diferentierea in alegerea unui fond.

Prospectul trebuie sa arate procedurile de gestionare a riscurilor

Dar totusi, cum stim ca administratorul e solid financiar? "Trebuie sa faca parte dintr-un grup financiar cu experienta internationala (prezenta in multe tari, vechime), sa aiba expertiza si experienta in administrarea fondurilor de pensii, in managementul activelor, in asigurari de viata ca activitati conexe. De asemenea, viitorul participant trebuie sa ia in considerare ratingul administratorului si al actionarilor principali", mai spune Coman. Prospectul schemei de pensii private trebuie sa informeze participantul la fondul de pensii despre instrumentele financiare in care investeste administratorul si limitele maxime pe fiecare tip de investitie, riscurile asociate fiecarui tip de investitii. Totodata, prospectul trebuie sa arate si procedurile de gestionare a riscurilor, structura portofoliului, persoanele responsabile cu luarea deciziilor investitionale, precum si despre modalitatea de schimbare a politicii de investitii.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.