Cheltuielile pentru plata facturilor la utilitati reprezinta circa o treime din salariul romanilor. Potrivit unui studiu al companiei ISRA Center Marketing Research, cei mai multi bani se duc pe aprovizionarea cu alimente si bauturi - 29,3% din totalul cheltuielilor unei gospodarii. De asemenea, plata chiriei reprezinta un efort financiar insemnat pentru locuitorii din mediul urban.

Studiul, care analizeaza situatia gospodariilor in ceea ce priveste utilitatile, arata ca intr-o luna de iarna, perioada considerata de varf pentru astfel de servicii, plata facturilor pentru utilitati (gaze, apa, energie electrica, energie termica) reprezinta aproape 36% din venitul net al unei familii. Totodata, 77% din repondentii la chestionarul ISRA au locuinta racordata la reteaua publica de gaze, in timp ce aproape un sfert spun ca nu au astfel de utilitati.

Cei cu venituri mici incalzesc apa la aragaz

Citeste si:

De asemenea, sondajul releva faptul ca gospodariile din Bucuresti sunt intr-o masura mai mare racordate la reteaua publica de gaze naturale fata de restul oraselor din tara.

Un alt aspect interesant pe care il scoate in evidenta studiul se refera la modul de procurare a apei calde. Bucurestenii utilizeaza reteaua publica de utilitati, in timp ce locuitorii celorlalte orase folosesc microcentralalele de apartament. "incalzitorul instant pe gaz este folosit mai mult de respondentii din orasele medii pentru a avea apa calda", spune Alina Dinca, research manager ISRA Center.

O categorie insemnata a populatiei, cei cu venituri sub noua sute de lei pe gospodarie, declara ca foloseste apa incalzita pe aragaz.