Scriitorul Eugen Uricaru s-a nascut in1946, la Buhusi si este licentiat al Universitatii "Babes-Bolyai", Facultatea de Litere. Din 1971 a fost 18 ani redactor la revista "Steaua", apoi redactor-sef adjunct la "Luceafarul". A indeplinit functiile de consilier cultural la Atena, si de director adjunct la Academia di Romania. A fost secretar, vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, iar din 2001 si pana in 2003, presedinte al acesteia. A publicat 14 volume de proza, traduse intr-o multime de tari, a talmacit literatura italiana si a scris scenarii de film. Este fondator al grupului literar si al revistei ECHINOX. Premii: Marele Premiu la Santa Rem, Portugalia, pentru "Rug si flacara" ,Marele Premiu la San Marino pentru "Stare de Fapt", doua premii ale Uniunii Scriitorilor si Premiul Academiei Romane.

-Dle Eugen Uricaru, va numarati printre nominalizatii la Premiile Uniunii Scriitorilor, care se vor decerna azi, pentru romanul "Supunerea", primul scris de dvs., dupa 1989.Cum apreciati competitia de la sectiunea "proza" ?

- Compania ma onoreaza, sunt scriitori si carti care merita toata atentia. Dar daca vorbim de competitie, n-as putea spune ca avem de a face cu o "competitie". Cu adevar, va spun, faptul ca nominalizarile de la premiul Romaniei Literare sunt asemanatoare cu cele de la Premiul Uniunii Scriitorilor este un semn de ingrijorare. Nu ma refer la intentiile si competentele juriilor, ci la faptul ca realitatea literara este cam paupera.

Se publica mult. Se cumpara putin. Se citeste si mai putin. O selectie sui generis o fac si acesti prea putini cititori reali. Din acest motiv ar fi bine sa se ia in seama si parerea lor printr-un mecanism simplu si incoruptibil. Iar un alt motiv ar fi pura curiozitate.

Oricum, pentru mine nominalizarea romanului "Supunerea" are o importanta deosebita. Este un "indemn" de a persevera in scrierea unei alte carti, "Tacerea", in care continua si se dezvolta tema din romanul nominalizat. Asta pe langa indemnarile editorilor, ale doamnei Madalina Ghiu si ale domnului Silviu Lupescu.

- Al catelea ar fi acest premiu si ce inseamna el pentru un scriitor consacrat demult si cu o multime de cititori deveniti... fanii sai?

- Am fost onorat in 1979 de juriul prezidat de Marin Preda pentru romanul "Mierea", iar in 1985 romanul "1784 - Vremea in schimbare" a fost premiat de Uniunea Scriitorilor si Academia Romana. Sunt carti care au fost traduse si reeditate. Dar premiile sunt doar intamplari din viata autorilor si nu neaparat a cartilor.

- Fiindca vorbeam de premii, se implinesc in acest an vreo sase de cand ati instituit, ca presedinte al USR, premiul international de literatura, care a dobandit de atunci prestigiu si valoare. Care dintre laureati v-a ramas prieten pana astazi ?

Citeste si:

- A fost foarte greu si foarte complicat sa organizam Festivalul "Zile si nopti de literatura" si Premiul "OVIDIUS". A fost greu pentru ca in Romania totul este subiect de partizanat sau lupta politica, inclusiv un festival literar, cu atat mai mult cu cat am reusit sa inving unele dintre dificultati si sa facem posibila prezenta in Romania a unor personalitati internationale reale.

Multe dintre problemele Romaniei in plan international sunt artificiale, intretinute de coterii specializate in stingerea incendiilor pe care tot ele le-au provocat. Copiii strazii, cainii vagabonzi si lipsa de imagine a Romaniei sunt trei mine de aur in care unii sapa de multa vreme. Dar, sa revin, in legatura cu marii scriitori care au fost laureati ai premiului "OVIDIUS", un premiu cu o motivatie precisa, anume - se acorda pentru valoarea operei, pentru contributia la afirmarea libertatii de expresie si a tolerantei interetnice - cu exceptia lui Mario Vargas Llosa, pe niciunul dintre ei nu-l cunosteam personal, inainte de a veni la Bucuresti.

Le citisem cartile, eram entuziasmat de tot ceea ce insemnau ei pentru literatura lumii, dar nu eram in situatia de a avea o legatura directa. Am folosit prestigiul Uniunii si prietenii acesteia pentru a-i convinge sa vina in Romania - pe ei si pe alti scriitori importanti, cam patruzeci - cincizeci de autori in fiecare an. Am ramas intr-o excelenta si calda relatie personala cu Amos Oz si cu Antonio Lobo Antunes. Doi mari scriitori si doi oameni de o profunzime a gandirii si o sensibilitate sufleteasca cu adevarat impresionante. Una dintre intentiile mele a fost aceea de a oferi scriitorilor romani posibilitatea de a lega prietenii, de a se "promova". Unii au reusit.

- Impartirea scriitorilor in tineri si batrani este o falsa problema a literaturii contemporane, importanta fiind, nu-i asa, valoarea operei. In ultima vreme a aparut o alta idee care-i grupeaza pe scriitori in doua tabere : generatia expirata si generatia asteptata. Cum comentati acest demers si cum marcheaza el viata literara?

- Cearta "tinerilor" cu "batranii" este, in general, benefica pentru literatura, cu conditia ca tinerii si batranii sa fie autorii unor carti cu adevarat importante pentru ca e de la sine inteles ca nu varsta, ci talentul te aseaza in republica literelor.

Ma ingrijoreaza "batranii" care "stiu tot" si, mai cu seama, "tinerii" care "nu stiu nimic". Lupta intre suficienta si inocenta e inutila, trista si mincinoasa. Cat priveste "puseurile fundamentaliste", tentatia "revolutiei culturale" sunt, in general, apanajul semidoctilor ori al celor care au o idee administrativa despre suflet. Ar putea sa fie vorba si despre o reminiscenta a vremurilor cand valoarea literara era doar un epitet ornant al carierei social-politice.

- Afirmati cu ceva timp in urma ca exista o criza din cauza culturii , a literaturii. A trecut ?

- Nu. Atata vreme cat cultura va fi "in treacat" si nu "aspiratia principala" a romanilor, criza de identitate a fiecaruia dintre noi si a tuturor laolalta se va acutiza. Nu poate fi vorba de o "criza a culturii" pentru ca o astfel de criza apare doar acolo unde cultura devine o obsesie a societatii, ceea ce, la noi, nu este cazul.