Ce credeti ca l-a facut pe Balanescu sa se implice in acest proiect?

A existat o propunere din partea mea, desigur. L-am sunat si i-am propus sa lucram. Ascultasem muzica lui si l-am vazut intr-un concert cu "Maria T". Imi doream foarte mult sa-l am in echipa. Aveam nevoie de muzica lui, pentru ce era mai delicat, mai greu de exprimat in filmul meu. Trebuia sa ne intoarcem in timp impreuna, sa facem o calatorie. A inteles provocarea si i-a placut, l-am intilnit de fapt pe un drum pe care el era deja. Avea un proiect de muzica pentru copii si tot ce scria era o incercare de a se regasi, de a se intoarce acasa.

Apropiere pe note

Cind scriati la scenariu au existat parti ale povestii pe care le-ati asociat mental cu o anume muzica? Daca da, cu ce gen muzical anume?

Cind scriam am avut in cap muzica perioadei. Ce ascultam eu atunci, la sfirsitul anilor ’80. Deep Purple, AC/DC, Phoenix. Nu a ramas nimic din asta. M-am gindit la inceput ca discul pe care Andrei il face cadou Evei trebuie sa fie Phoenix. O trupa care se asculta mult in liceu. Lucrurile s-au schimbat. La Balanescu am inceput sa ma gindesc mai tirziu, atunci cind imi alegeam actorii si principalii colaboratori, operatorul, scenograful. Adica atunci cind te gindesti cum vrei sa fie filmul si iti alegi oamenii care, prin creatia lor, te ajuta sa ajungi unde iti doresti. Balanescu mi-a fost aproape si sint fericit ca am lucrat cu el.

Cum a functionat colaborarea cu compozitorul?

Citeste si:

Prima data cind l-am invitat la Bucuresti pentru film eram in repetitii. L-am asteptat pe hol la Liceul Sava, cu Dorotheea si Ionut (Eva si Vomica) imbracati in uniforme de liceu din ’89. Nu am vorbit prea mult. L-am lasat sa parcurga tot culoarul acela foarte lung impreuna cu cei doi liceeni din ’89. El a facut liceul de muzica si mi-a povestit cit de mult ura uniformele acelea aspre, care pe vremea lui erau facute dintr-un fel de doc industrial.

L-am intrebat daca ii este dor de uniformele alea aspre. Nu a raspuns imediat, apoi a spus: "Da, foarte tare, dar le uram". L-am intrebat daca poate sa compuna muzica despre asta. Mi-a spus ca isi doreste foarte mult.

Iluzii optice

Ceva peripetii de la inregistrarile din Londra?

Am inregistrat de fapt intr-un loc la 100 de kilometri de Londra, in sud, East Sussex. Studioul era intr-o cabana inconjurata de iarba si padure. Sincer, dupa trei saptamini de montaj sunet in studio, cind am ajuns acolo ma gindeam ca o sa ma plimb mult prin padure.

Trei zile nu am iesit din casa deloc. Peripetiile au fost toate in interior si sint greu de povestit. Studioul avea doua ferestre mari prin care se vedea gradina: o curte mare acoperita cu gazon si in mijloc un stejar foarte frumos. Uitindu-ne pe ferestre, la sfirsit, cind am terminat, aveam toti senzatia stranie ca e un decor. La plecare, senzatia era atit de pu-ternica incit am vrut sa iesim pe fereastra si chiar asa am facut.