Era, pur si simplu, Gilache. Murea dupa Ray Charles, avea portretul lui in garsoniera, il imita cantand pana la respiratie, la defectele verbale sau de pronuntie, il adora pe Otis Redding, apoi urmau si alti americani. Nu le convenea tovarasilor genul asta de "cosmopolitanism". intr-o viata, cariera, a aparut la tvr-ul acela de numai doua ori. Atat. Pana la anul 1990. Dupa care nu i-a mai folosit la nimic. Era sfarsit. Fizic. si psihic. A avut norocul ca "Regele barului" (subsemnatul l-a "incoronat" cu o mare bucurie la Festival Bar, Mamaia 1995) sa fie solicitat de fosti picoli sau responsabili de restaurante de pe litoral sau de aiurea, care au ajuns patroni. Sa-l cheme la ei, sa cante.

Adesea mergea la fostul camarad de arme Horia Otoiu, la Crama Seciu. Din pacate mai si "incurca" lumea, caci crizele lui de guta nu se puneau in acord cu el. Gil a fost un monstru sacru. Al undergroundului romanesc. Protestatarilor politici li se spune disidenti. si el a fost la fel. Dar unul muzical. in cerbicia cu care canta din idolii sai. Neagreati de vechiul sistem. Sute de activisti care il adulau la barurile din Bucuresti sau de pe litoral nu au putut face nimic sa apara si el la tv, acolo unde ii era locul. Iar el nu a cedat, nu s-a lasat decat dus de vocatia lui, de gustul lui, de fanatismul lui. Prin anii ’70-’80 imi spunea iluzoriu: "Cocos, daca vine batranul Ray Charles la noi, am sa-mi iau cel mai fin plus si de cum intra in tara am sa-i lustruiesc pantofii cu el. Mai vrei, batrane Ray, mai pofteste, pune-ti aici picioarele batrane, Gilache are grija de mata!" Asa de tare il diviniza pe Charles. Cand Mitica Morosanu si Tavi Iordachescu mi-au spus ca il vor aduce pe Ray la Brasov, i-am implorat sa-i faciliteze lui Gil o intalnire cu idolul sau absolut. si, oameni adevarati, au facut-o. Gil s-a intalnit cu Dumnezeul lui. Era atat de fericit, incat a spus ca poate sa moara atunci.

A avut mii de prieteni, dar a murit singur

A facut-o acum, la 61 de ani, revoltator de repede. Inacceptabil de repede. Tragic de repede. si asta ma face, si nu numai pe mine, sa ma gandesc la conditia aristului roman, tratat ca un saltimbanc, ca un apanaj la chiolhanele granzilor, politicienilor. De ieri, de alaltaieri. si de azi.


A fost un ins singur. Singuratic. Nu s-a insurat. Nu a avut copii. isi iubea familia originara: "ai mei din Calarasii Dabulenilor". Initial au fost 12 copii, trei s-au prapadit de mici. Alti 3 au murit in ultimii 15 ani. Maria, fiica Anisoarei, nepoata lui Gil, imi spune ca e mama fotbalistului Augustin Calin, stranepot, adica. Gil avea mereu probleme cu fratii, cu nepotii. Am avut privilegiul ca mai bine de 5 ani sa fim vecini in preajma Cismigiului. Copii mei s-au bucurat de "Cinemateca lui Gilache", de desene animate, in fiece duminica de dinainte de Revolutie. Iubea copiii cum iubea muzica. Cum iubea femeile. N-a fost un ascet, a fost un barbat de glorie cautat de muieri. si el poate le cauta mereu sperand sa gaseasca Femeia. Nu a fost sa fie. A fost poate una in perioada ’88-’90 pe care a facut-o cantareata, a trimis-o in Cipru si acolo a ramas. Poate ca daca gasea o femeie mai traia. A fost un destin asumat. De oltean. De artist mare. De fanatic al muzicii lui.

Citeste si:

A cunoscut milioane de oameni, a avut mii de prieteni. Pe care acum nu i-am mai vazut aproape de el. Nici la inmormantare si nici in ultimii ani ai vietii. Sic transit gloria mundi. si el a stiut asta, dar mereu l-a durut. Cum l-au uitat amicii. Cum l-au lucrat "amicii". Cum l-au ignorat.

Si-a tinut bolile ascunse

Nu a vrut sa pupe maini de granguri. A avut demnitatea sa, cat putea sa aiba un artist roman aflat la limita existentei. Nimeni nu stia cat e de suferind. Nimeni nu-i stia nevoile. A avut chiar, am aflat acum, mandria nesabuita sa nu se duca macar la doctor. Desi avea guta, ciroza si dubla pneumonie.

El tonicul, veselul care a lasat in lumea aia frumoasa a anilor ’70-’80, cele mai tari traditii ludice. Ca si Iulica Merca. Gil inveselea pe toata lumea. El a introdus in glumele noastre vorbirea siflanta; cand vedea paharul gol il lovea cu paharul sau gol si striga "bariera!". El isi chema prietenii "bai, cocos", mie imi spunea "tizule" caci fatalmente amandoi suntem olteni, eu doar jumate, si suntem "Gheorghe".