E aproape jumatatea lunii martie si, in loc de primavara, in judetul Dambovita, la numai 70-80 de kilometri ade Bucuresti, de la Moroieni in sus, spre cabanele Padina, Diana, Bolboci, Laptici, Scropoasa si Hotelul Pestera, ningea si ieri dupa-amiaza. Iarna este stapana necontestata pe aceste locuri.

AVALANSA.

Troienele inalte de 5-6 metri, dar si avalansa din noaptea de sambata spre duminica au blocat singura cale de acces catre cabanele din munte, in fapt un drum forestier in stare destul de jalnica. Si sus au ramas, din aceasta pricina, izolate 28 de persoane. Dintre acestea, cele mai multe sunt cabanieri, proprietari de cabane sau angajati ai acestora. Dar sunt si trei turisti, doua fete si un baiat, care au fost nevoiti sa stea de sambata pana ieri la sediul Salvamont Dambovita.

Salvamontistii, in sediul carora au fost cazati, ramasesera fara provizii si cei tineri au mancat sunca si cartofi. Ca sa le mai diversifice meniul, gazdele lor mai imprumutau de la cate o cabana, unde se putea ajunge mai usor, cate o conserva si paine. Salvamontul, ca si alte cateva cabane, nu a avut pana ieri la amiaza curent electric. Nici telefoanele nu au functionat. Cand a ajuns ieri freza trimisa de Consiliul Judetean Dambovita la sediul Salvamont, tinerii s-au bucurat ca niste copii ca, in sfarsit, izolarea lor ia sfarsit.

OAMENII MUNTELUI.

Citeste si:

Pe timpul celor cinci zile, la Cabana Padina de pe Valea Ialomitei au fost cinci persoane: proprietarul Doru Nache, impreuna cu sotia si fiul si angajatii Clementina Serban si Cosmin Stanciu. "Noi, mi-a spus cabanierul, suntem oameni ai muntelui si ne-am invatat cu greul si lipsurile. Fiecare stie ce are de facut. Noi am avut curent electric, avem si provizii, ca le-am facut inca din toamna. A fost mai greu cu painea, dar am incins cuptorul si am facut paine. Am mancat si mamaliga. In rest, am avut grija de gospodarie, ca avem pasari, vaci, porci si caini. Nu ne-a fost frica. Cine sa ajunga in pustietatile astea? Nici ursul nu vine, ca nu i-am cumparat schiuri in toamna si nu are cum sa ajunga aici. La noi e mereu drumul blocat. Si atunci apelam la seful salvamontistilor, ca are trecere la Consiliul Judetean si se intervine pentru deblocare. Acum a dat combustibilul necesar Romsilva, careia ii apartine drumul forestier. Nu Consiliul Judetean a pus la dispozitie combustibilul. Poate vrea sa mai acopere vreo gaura".

CHELTUIELI

Nici prefectul, nici presedintele Consiliului Judetean Dambovita, ca un facut, nu erau la birou. Poate din cauza ca ieri au fost Cei 40 de Mucenici... Am fost pasata de catre o secretara, altminteri amabila, la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, unde colonelul Diaconita mi-a spus: "La cine va referiti, cand vorbiti de persoane blocate pe munte? Cei mai multi sunt angajati la cabanele acelea si au program de lucru de doua saptamani. Au plecat de acasa stiind ca au unde sa stea si ce sa manance. Iar daca sunt cabanieri, au rosturile lor, acolo, pe munte. Deci, nu se poate spune ca sunt blocate. Stiti ca drumul e unul forestier? Romsilva putea sa spuna din toamna ca se blocheaza drumul. Ei nu au exploatare in zona si nu folosesc drumul. Ma intrebati cat costa o deszapezire? In jur de 100 de milioane de lei. Pai, stiti ca pentru o ora de lucru, o freza consuma 50-60 de litri de combustibil? Faceti socoteala cat consuma pe 30 de kilometri, de jos de la Moroieni, pana la Pestera.

Acum a fost, sa zic asa, o intelegere din bunatate intre Consiliul Judetean si Romsilva, ca a dat combustibilul acesta din urma. Ca pana acum, consiliul il asigura. La noi e o zona salbatica si frumoasa. Dar ca sa fie transformta intr-una turistica, trebuie sa se investeasca in calea de acces. Neavand bani, Consiliul Judetean a trecut drumul la Romsilva. Sa stiti ca se lucreaza la drum. Pana la asfaltare e nevoie de tasare, intarire a solului si alte operatii. Si azi s-a hotarat ca drumul va putea sa intre in exploatarea publica la 31 decembrie 2006".