Caci, potrivit corespondentei lor, devenita de curand publica, intre ei a existat o frumoasa poveste de dragoste… strict epistolara! A fost iubire la prima vedere, cand s-au cunoscut, in 1934, la bordul luxoasei nave de pasageri "Ile de France", care traversa Atlanticul. Hemingway tocmai se intorcea de la un safari in estul Africii, facand o escala la Paris, in vreme ce diva revenea la Hollywood dupa cea din urma vizita la rudele sale in Germania nazista, noteaza revista "Spiegel". Cele 30 de scrisori si telegrame schimbate intre Hemingway si "iubita Marlene", in perioada 1949-1961, adica pana la moartea scriitorului, arata ca legatura lor a ramas una platonica, dar nu mai putin interesanta. Documentele au fost facute publice recent de Kennedy Library din Boston, care pastreaza mare parte din inscrisurile ramase de la celebrul romancier, dar si corespondenta incredintata de fiica Marlenei, Maria Riva, cu conditia sa fie tinuta sub cheie pana la scurgerea a 15 ani de la disparitia
celebrei actrite. Iar perioada impusa s-a incheiat acum. "Te sarut furtunos", ii scria Hemingway vedetei, in finalul uneia dintre scrisori, adaugand: "Ma indragostesc de tine, rau". Iar Dietrich ii raspundea: "N-as putea sa te iubesc mai mult decat acum". Sau: "Te voi iubi pentru vecie si chiar dincolo de ea".

In ciuda acestor asigurari reciproce, relatia a ramas la stadiul de prietenie amoroasa si nu s-a concretizat si intr-o legatura trupeasca, fapt explicat de Hemingway printr-o "pasiune nesincronizata": cand el era liber, "mica buruiana era inradacinata profund intr-o poveste romantica", iar cand Dietrich "a iesit la suprafata cu acei ochi minunati si iscoditori, atunci tocmai ma cufundasem eu". Asta nu i-a impiedicat totusi sa flirteze. "Esti asa de frumoasa", ii scria Hemingway pe 19 iunie 1950, "incat ar trebui sa ti se faca poze de pasaport mari de 3 metri. Ce vrei, de fapt, de la viata? Sa frangi inimile tuturor, pentru cateva parale? Pe a mea poti sa o frangi oricand pentru un banut, si inca iti mai aduc". In aceeasi perioada in care-i trimitea aceste randuri divei hollywoodiene, Hemingway era casatorit cu a patra sotie, Mary Welsh, care-i devenise partenera oficiala de viata in 1946 si pe care - culmea!- i-o lauda Marlenei: "Mary este cea mai buna la pat din cate femei am cunoscut. Insa eu nu am umblat prea mult, ba chiar, in fond, sunt un timid."

La sfarsitul lui 1951, el ii povestea Marlenei, din caldura tropicala cubaneza, despre cum avanseaza cu romanul "Batranul si marea". "Ma scol la ora 5 sau la 6, pentru racoarea diminetii, si ma opresc atunci cand nu mai poti scrie fara sa uzi hartia cu sudoare. Nu am lucrat niciodata mai bine si incerc sa ma racoresc la piscina, am trimis-o pe Mary in vacanta oriunde e mai racoare. Era prea cald ca sa ne iubim, daca-ti poti inchipui asta, doar sub apa, dar acolo nu am fost niciodata prea bun". In aceeasi scrisoare, Hemingway se refera critic la Premiul Nobel - pe care-l pretuia pe ascuns foarte mult- ce-i fusese acordat rivalului sau, William Faulkner, in urma cu cativa ani. "Nu am o parere prea buna despre Premiul Nobel. Ti se dau bani, insa banii i-as putea castiga la zaruri, iar restul sunt dureri de cap si mii de scrisori".
Si chiar daca tonul folosit in corespondenta cu diva pare mai degraba frust, in 1952, Hemingway nu s-a sfiit s-o omagieze pe Dietrich intr-un stil aproape liric: "Daca n-ar fi avut nimic altceva decat vocea, si tot ar fi putut sa-ti franga inima cu ea. Insa ea are acest trup minunat si o frumusete a chipului atemporala. Nu conteaza cum iti frange inima, cata vreme ea este acolo ca sa ti-o vindece".