In fiecare luna, alearga printre noi ceva mai mult de 50 de milioane de scrisori. In inima cartierului bucurestean Grozavesti sade aproape in paragina cladirea Centrului Regional de Tranzit Bucuresti. Aici ajunge o scrisoare cind scriem gresit adresa destinatarului, iar pe-a noastra, a expeditorului, uitam sa o asternem intreaga pe plic. Dinspre Bucuresti, Ilfov, Prahova - aria de competenta a Centrului de Tranzit din Capitala -, se aduna lunar in jur de 9.000 de astfel de "trimiteri", cum se numesc epistolele in limbajul functionarilor postei. Scrisorile particulare reprezinta 20% din trafic, iar cele comerciale, 80%. Pe timpul lui Ceausescu era invers.

E-mail-ul si SMS-ul, lipsa de respect

Sef peste centrul de tranzit este Vasile Stoenescu, 57 de ani, un rotofei cu fata de om cumsecade, de-ti vine sa-l pui nas la orice nunta. Nasul insusi trimite, de Pasti si de Craciun, scrise cu mina lui, "cite 80-90 de trimiteri". Adica "felicitari". Stoenescu lucreaza de 37 de ani la Posta. Desi stie sa umble si cu computerul de pe birou, si cu celularul, Vasile Stoenescu nu foloseste e-mail-ul sau SMS-ul, "ca-i semn de lipsa de respect pentru destinatar".

A doua zi dupa ce functionarii constata ca nu poate fi trimisa destinatarului sau a fost refuzata de acesta, scrisoarea primeste pe plic niste stampile si cade la pastrare. Asa vorbesc functionarii despre scrisorile in asteptarea destinatarului, cum ca "au cazut la pastrare". In magazia centrului de tranzit lucreaza doua doamne, Elena Ionescu, "secretar", si Nina Ardelean, "gestionar". Secretarul are cheia de la magazie, dar, de intrat, intra de fiecare data, "asta prin lege", doar impreuna cu doamna Nina. La intrare, Elena Ionescu dezlipeste un sigiliu. Dupa ce inregistreaza scrisorile, adica dupa o zi intreaga de munca, pune sigiliul la loc. "Intr-o luna se umplu cam 8-9 ladite de plastic, ca alea de la aprozar", povesteste Stoenescu, adaugind ca-i pare rau ca nu poate sa ne lase in misterioasa magazie fara acceptul directorului general al Postei, ca-i mare secret de serviciu. Directorul general ne-a refuzat si el, pe acelasi motiv.

Despagubiri numai pentru "recomandate"

Citeste si:

Scrisorile externe nu cad niciodata la pastrare, ci sint trimise administratiei de unde provin. Celelalte scrisori ratacite stau sase luni in magazia secreta in asteptarea unui eventual reclamant.

Reclamatia o poate face omul la orice oficiu postal. La trimiterile simple ratacite nu se dau despagubiri, doar la "recomandate", iar asta se poate intimpla intr-unul din doua cazuri: cind e vorba despre un accident, cum a fost cel de la Iasi, cind s-a prabusit un elicopter cu citiva saci de scrisori, sau cind scrisoarea a fost indrumata gresit din vina vreunui functionar al postei.

Despagubirea e de zece ori valoarea taxelor postale pentru o recomandata, adica intre o suta si doua sute de mii de lei. Dupa sase luni de asteptare, se face o reinventariere, iar daca nu e revendicata, scrisoarea ramine in magazie pina cind se implinesc 18 luni. Dupa aceea, scrisoarea devine bun al Postei Romane, iar soarta ei sta in miinile unei comisii, formata din sapte persoane.

Comisia desface plic cu plic

Membrii comisiei, ce se intruneste lunar pentru segmentul de 18 luni tocmai consumat, verifica daca fiecare scrisoare trecuta in registru e la locul ei si incep sa taie fiecare plic. "Nu se citeste continutul, dar se verifica daca in interior e vreun buletin de identitate, certificat de nastere sau factura. Actele sint trimise emitentului, pe cheltuiala postei". Scrisorile despuiate de plic nu mai au acum nici o valoare. Au cazut si din demnitatea de "trimiteri". Sute de pagini cu ofuri, marturisiri ori fagaduieli neajunse la destinatar trec grabnic pe sub ochi de straini pentru a sfirsi intr-un colt al incaperii, impinse in gura de otel a unui vechi tocator, "luat cu imprumut de la Directie".