Fara dorinta de a comunica, nu te poti impune ca si manager

Empatia, capacitatea de a mobiliza grupurile de oameni si de a le transmite acestora viziunea sunt cateva calitati pe care un manager trebuie sa le aiba pentru a deveni lider. Poate sa para surprinzator, dar cei ajunsi sus in ierarhia companiilor admit ca foarte important pentru ascensiune si mentinere este sistemul de relatii si cunostinte pe care ti-l faci.

Concluziile proprii impartasite de cei care experimenteaza lidership-ul in organizatiile pe care le conduc sunt poate de zeci de ori mai importante decat unele carti de teorie. Seminarul "Lidership, antreprenoriat si schimbare", organizat de catre compania de resurse umane Human Synergistics si revista "Cariere" a valorificat aceasta experienta a unor manageri de top.

Prima veste buna pe care o are Adrian Baicusi, director general al Siemens Romania, este ca o persoana devine lider in timp, nu se naste, chiar daca unii specialisti pun lidership-ul pe seama unor calitati innascute. Managerul crede ca pentru a ajunge lider trebuie sa fii in permanenta in contact cu oamenii, iar datorita educatiei si vointei poti sa devii lider.

El acorda o mare importanta dezvoltarii personale. "Un lider se dezvolta in permanenta atat din punct de vedere profesional, cat si mai ales personal. Acei lideri manageri care ajung la un anumit nivel si spun ca stiu totul si nu mai necesita sa se dezvolte sau se concentreaza doar pe partea profesionala, se insala", spune Baicusi. "Cu siguranta, fiecare dintre noi ne nastem cu un foarte bun potential de lidership. Daca acest potential nu este valorificat si hranit, nu se va intampla nimic", afirma si John Samihaian, managing partner al Atlas Consel Training Services.

Exerseaza mobilizarea in familie

Una dintre calitatile fara de care nu poti ajunge lider este empatia. "Daca nu ai capacitatea de a-i intelege pe ceilalti, de a te transpune in locul lor, nu poti ajunge un lider", spune Baicusi. Un alt lucru care diferentiaza un manager de un lider este abilitatea de a mobiliza oamenii si, mai ales, grupurile de oameni. Acest lucru se poate exersa. Mai in gluma, mai in serios, el spune ca exercitiul poate incepe chiar in familie. Pe aceeasi lista a elementelor care diferentiaza un manager de un lider este viziunea.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.