Domnule Liiceanu, pentru inceput, vreau sa va pun urmatoarea intrebare. A doua zi dupa dezlantuirea atacului din "Ziua", spuneat i, in ziarul "Romania libera", ca ati citit toate acuzele de acolo "cu amuzament", intrucit vi se pareau enorme si, pentru orice om cu scaun la cap, total neverosimile si ilare. Continuati sa credeti acest lucru si dupa acest "foc continuu" de aproape o luna? Nu credeti ca lumea va incepe sa gindeasca asa: "Dom’le, n-o fi totul adevarat din ce-i pun omului asta in spate, dar ceva-ceva pina la urma tot este"? Nu va temeti de acest "ceva-ceva"? Si, in fond, domnule Liiceanu, chiar nu e nimic adevarat din ce spun acuzatorii dvs. de la "Ziua"?

M-am amuzat, ce-i drept, copios citind primele pagini din "Ziua", cele publicate sub titlul "Liicheanu". Razbatea din ele atita rea-credinta, ura, frustrare, mirsavie, incultura etc., incit acest "prea mult" facea ca lucrurile sa vireze spre comic si derizoriu, ticalosia raminind intacta. Si un copil de gradinita simtea ca "domnii aia erau rai". Era, in proiectantii montajului si in executantii lui, un amestec straniu de raceala in calcularea raului si patima in realizarea lui. Nu m-am putut impiedica sa ma intreb ce anume din persoana mea si din faptele mele poate sa-i scoata din minti in asemenea masura.

Faptul, se pare, ca ati semnat (sau chiar ati scris) un apel care s-a dovedit extrem de bine tintit si care "a scos din minti" si o parte a clasei politice din Romania sau, mai precis, pe cei care erau "anti-Basescu". Nimic, totusi, nu putea, la prima vedere, sa justifice o asemenea violenta si o asemenea punere in scena. Ba da. Faptul ca v-ati transformat, cu vremea, intr-un fel de "reper", in ceva extrem de credibil prin tinuta publica si prin capacitatea de a exprima in mod simplu, clar si transant ceea ce foarte multi oameni simt la un moment dat. De-asta trebuia sa fiti murdarit, tavalit putin prin noroi. Sa fiti facut necredibil. Ziceati ca nu v-a afectat. Chiar deloc? Si repet intrebarea: nu va simtiti vulnerabil in nici unul din punctele in care ati fost atacat?

"Sa arunci cu Heidegger in geamu’ lui Basescu"

La inceput, singurul lucru care m-a afectat a fost soarta lui Heidegger in Romania, gindul ca unul dintre cei mai rasati ginditori ai lumii a putut fi tras intr-o mizerabila reglare de conturi romaneasca. E ca si cum regina Angliei ar fi fost violata intr-un parc de niste boschetari. Un prieten, Vlad Zografi, care are un umor nebun, imi spune zilele trecute: "Mai, zice, formidabil! Cind te gindesti ca Heidegger e folosit pe post de piatra de spart geamu’ lui Basescu. Auzi, sa arunci cu Heidegger in geamu’ lui Basescu!".

Asta a fost la inceput. Pe urma, lucrurile au luat alta turnura. Dupa prima reactie de amuzament - am sa rezolv totul la tribunal, mi-am zis - au urmat indignarea si revolta in fata a ceea ce se petrecea.

Ce se petrecea, in fond?

Citeste si:

Se petrecea o substituire de imagine. Este o tehnica cu mult mai evoluata decit aceea a lui "calomniati, calomniati, pina la urma tot ramine ceva". Comunistii au descoperit tehnica grosolana si radicala, dar extrem de eficienta, a rasturnarii imaginii. Ea este bazata pe minciuna 100%. E ca si cum ti s-ar confectiona alt trup, ca si cum ai deveni altul. Tu insuti trebuie sa ajungi sa nu te mai recunosti in imaginea care pina atunci era a ta si sa incepi sa crezi ca arati ca in noua imagine, cea confectionata cu gindul de a fi distrus.

Aceasta tehnica merge pe practicarea minciunii necredibile si uriase, dar care, tocmai pentru ca e necredibila si uriasa, devine credibila: prin enormitate si prin repetitie. Tehnica e simpla, ba chiar puerila. Se stie despre cineva ca este onest? Atunci trebuie sa afirmi in gura mare ca de fapt este bandit, hot si veros. Se stie despre cineva ca e bun, generos etc.? Incepind de miine vom spune despre el ca e zgircit si rau ca o fiara. Despre sfinte vei spune ca sint tirfe, despre un tata iubitor vei spune ca si-a abandonat copiii etc.

Si de ce ar fi eficace o asemenea tehnica de murdarire, de vreme ce toata lumea stie ca nu e asa?

Asta e foarte usor de facut in societatile mari. Nu o poti aplica intr-un sat, de pilda, in care "toata lumea stie ca nu e asa", dar o poti aplica la scara unei tari (unde nu toata lumea "te stie" personal) si cind afirmatia pe care o faci are prestigiul lucrului scris (ziarul) sau al imaginii (televiziunea). Si cind o faci sistematic, sub forma unei campanii. Se gasesc apoi oricind doi-trei oameni dispusi sa intre in acest scenariu al defaimarii care, urindu-te, vor spune despre tine orice. Iar lumea nu poate sa creada ca albul poate fi transformat in negru si invers fara nici un temei. De fapt, asta e slabiciunea plamezii umane: nu accepta ca poate fi radical mintita.

E vorba, de fapt, despre o tehnica a schimbarii semnelor.

Intocmai. Daca, de pilda, despre Liiceanu se stie ca e un profesionist respectat in domeniul lui si ca a introdus in cultura romana pe unul dintre cei mai importanti ginditori ai lumii, tu vei spune despre el nu ca a tradus aproape 2.000 de pagini din ginditorul acela, ci ca e un plagiator si ca l-a plagiat pe insusi autorul caruia i-a dedicat o parte din viata. Daca Liiceanu pare un om nepatat social, care si inainte de ’90, si dupa aceea a incercat sa traverseze o perioada grea a istoriei evitind anumite gesturi compromitatoare, tu vei spune despre el ca a fost un profitor al tuturor regimurilor.

Daca despre Liiceanu "toata lumea stie" ca a transformat vechea Editura Politica a PCR intr-una dintre cele mai luminoase institutii de cultura din Romania si ca aceasta institutie are un comportament fiscal impecabil, atunci "toata lumea" trebuie sa stie ca succesul lui Humanitas se explica prin "conturile fabuloase" ale vechii edituri de partid si ca Humanitas e plina de datorii la bugetul de stat. Asta e tehnica "schimbarii semnelor" de care vorbeati dvs. sau cea a "rasturnarii de imagine" de care vorbeam eu: o imagine (a mea) trebuie inlocuita cu o alta, opusa primeia, si care totodata sa-i ia locul. Dintr-o imagine a binelui trebuie sa faci una a raului.