"Puteti intreba o mama care e cel mai destept si cel mai prost, cel mai frumos si cel mai urit, cel mai bun si cel mai rau copil al ei? Pentru o mama, toti sint la fel. De asta exista critici si cititori pe lume, ca sa distinga ei intre cartile unui scriitor, care toate sint din trupul lui si-i duc memoria genetica mai departe." Asa vede Mircea Cartarescu legatura dintre autor si cartile lui. Cu toate astea, a acceptat sa intre in joc: cea mai buna ramine "Orbitor" si cea mai slaba - "Cincizeci de sonete", cartea cu poeme de junete, frumos desenata de Tudor Jebeleanu.

Dupa chipul si asemanarea autorului

Cartarescu nu e singurul care-si descrie cartile ca pe progenituri imposibil de comparat.

Poeta Simona Popescu, desi nu poate sa-si imparta cartile in "proaste" si "urite" sau "bune" si "frumoase", ramine legata de cele care continua sa-i semene: "Pot doar sa spun ca sint unele care-mi seamana mai mult, altele, mai putin. Cineva care ar vrea sa stie cum e Simona Popescu ar trebui sa citeasca doua carti care, impreuna, dau ceea ce sint eu cu adevarat: 'Exuvii>> si 'Lucrari in verde>>.

Prima tine de partea mea introvertita, cealalta, mai mult de partea mea extrovertita, prima e o carte 'tacuta>>, a doua e multivocala". Cea care nu-i mai seamana e prima scrisa: "Cel mai departe de mine e volumul meu de debut, 'Xilofonul si alte poeme>>", marturiseste poeta.


Cea mai subtire

Citeste si:

La cartile ei, Ioana Parvulescu se gindeste la fel ca Mircea Cartarescu si Simona Popescu: "Cartile proprii sint asemenea copiilor proprii, nu-ti vine sa le critici in public, chiar daca in particular esti, sa spunem, sever". Cu toate astea, criticul nu poate sa inchida ochii: "Prima este si cea mai subtirica. E un volumas de poezie subtirel, aparut in 1990, dar scris inainte, care a insemnat ceva pentru viata mea, dar n-a insemnat nimic pentru cititorii lui. Or, nu scrii numai pentru tine".

"Omul recent", la inima lui Patapievici

Horia-Roman Patapievici nu poate numi o carte de care sa ia distanta: "Am debutat in 1995 cu doua carti, 'Cerul vazut prin lentila>> si 'Zbor in bataia sagetii>>, publicate la Nemira si la Humanitas. La un an mi-au aparut 'Politicele>>. Dupa cinci ani, 'Omul recent>>. Intre 'Omul recent>> si celelalte carti s-au scurs trei ani. Nepublicind des, nu pot spune ca sint in dezacord cu vreuna dintre ele, insa chestiunea ridicata de 'Omul recent>> imi sta la inima".

Cenzura naste carti slabe

Cea mai slaba carte pe care a scris-o vreodata e, crede Nora Iuga, "Scrisori neexpediate - roman de provincie": "A fost prima carte care mi-a aparut dupa ce mi s-a interzis sa public vreme de opt ani", povesteste poeta. Intre 1971 si 1978, scriitoarea a ramas consemnata pe lista autorilor care trebuiau scosi din librarii si facuti sa taca. Pentru un poet, o suspendare de felul acesta e aproape un asasinat, spune Nora Iuga, asa ca primul volum de dupa acea perioada de tacere a fost unul care nu a angajat-o in nici un fel: "Nu are nerv, nu exista nici o incercare de razvratire. Erau niste scrisori de iubire din alt secol".