In Romania, castigurile salariale sunt de 22 de ori mai mici decat in Danemarca, iar in Ungaria, de 8 ori mai reduse fata de acelasi termen de referinta, insa decalajul intre vestul si estul Europei se inscrie pe o tendinta descrescatoare, potrivit unui studiu intreprins de Federatia Angajatorilor Europeni (FedEE) in luna februarie. Potrivit acestui studiu, citat de cotidianul "Magyar Hirlap" si preluat luni de agentia MTI, pe o lista comparativa de 48 de tari si regiuni autonome, Ungaria se afla pe locul 31, Cehia pe locul 32, Polonia pe 33. Ucraina si Moldova ocupa ultimele locuri, in aceste tari un angajat primind numai 2% din cat castiga un danez, occidentalul cel mai bine platit. Studiul remarca totusi ca, in ultimii patru ani, in tarile din estul si centrul Europei, atat economia, cat si salariile au crescut mai spectaculos decat in anii anteriori. In timp ce salariul pe ora s-a majorat in Danemarca cu 18%, in Romania cresterea la acelasi indicator a fost de 115 procente.

Cu toate acestea, decalajul intre cele doua tari ramane considerabil, de vreme ce, in februarie, danezii castigau inca de 22 de ori mai mult decat romanii. Diferentele intre tarile dezvoltate ale Uniunii Europene, precum Germania sau Marea Britanie, si cele zece state care au aderat in mai 2004 se micsoreaza intr-un ritm mult mai lent, mai reiese din studiul citat.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.