Domnule Stefan Iordache, de ce "Ticalosii" pare a fi un film de impact mai mare decat "Senatorul melcilor" sau "Magnatul", pelicule care aduceau in centrul atentiei tot politicieni si oameni de afaceri?

Nu-mi dau seama daca are un impact mai mare, e prea devreme de spus acest lucru. Nu am cifrele cu numarul spectatorilor care au urmarit cele doua filme amintite, "Magnatul" si "Senatorul melcilor", dar au fost exceptionale si au avut succes. Stiu ca "Ticalosii" merge bine, poate pentru ca este o noutate tema filmului, care este politica, si poate si calitatea lui.

Va asteptati ca acest film al lui Serban Marinescu, dupa romanul lui Dinu Sararu "Ciocoii noi cu bodyguard", sa le depaseasca pe cele anterioare ca succes?

Nu prea am de unde sa stiu, pentru ca nu sunt nici cronicar, nu prea citesc nici cronici si nici nu urmaresc salile de cinema sa vad cata lume intra in sala.

Dar flerul dvs. de artist, ce va spune?

Ce sa-mi spuna? Ca s-ar putea sa aiba in continuare, cum ziceti, succes. Adica, o sa starneasca interes. Si discutii, bineinteles.

Cand ati creat rolul consilierului prezidential Didi Sfiosu,
v-ati gandit la personaje reale care v-au inspirat?

Nu m-am gandit, pentru ca n-am cunoscut consilieri prezidentiali. Decat asa, de la televizor. M-am bazat pe scenariu. Inca n-am citit cartea, de-abia astept s-o citesc. N-am citit-o ca sa nu ma influenteze in crearea personajului.

Stiti cum sunt actorii: mai cer o scena, o replica daca exista cartea... Am lasat scenariul sa-mi functioneze bine-n creier, si apoi am facut rolul din intuitie si din ce-am mai mirosit si eu din viata asta. Ca nu traiesc chiar legat la ochi.

Asadar, acest erou seamana cu anumite persoane din viata noastra politica.

Nu-mi dau seama. Eu l-am facut consilierul prezidential scris de scenaristul Serban Marinescu, si in regia lui.

Ati inceput sa cititi cartea?

E prima pe lista, imediat ce ma eliberez de premierele din tara.

Care vi s-a parut scena cea mai dificila la filmari?

Toate au fost dificile.

De ce?

Au fost si conditii mai grele, de exemplu scenele de la Sarpele Rosu au fost filmate in conditii mai deosebite. Era cam frig, noi trebuia sa stam in costume. Apoi am mai filmat undeva, in afara Bucurestiului, intr-o casa din Otopeni care nu era incalzita, dar astea n-au fost mari impedimente. Toate secventele ne-au solicitat, in primul rand pentru ca trebuia sa stabilim niste relatii intre personaje, si asta e cel mai fascinant. Eu ma simt cel mai bine la filmari, nu dupa ce e gata pelicula. Cand cautam... Cautam personajele, sa ajungem cel mai bine la ele si sa stabilim cele mai corecte relatii, in sensul filmului, bineinteles.

Cum vi s-a parut atmosfera de pe platouri, vizavi de rezultatul final? Sunteti multumit?

N-am cum sa nu fiu multumit, pentru ca este un film cu foarte multe personaje principale, importante mai bine zis, care hotarasc destinul povestii. Hai sa zicem cum zice primul-ministru, intr-o secventa: "Sa-l consideram un film reusit!".

Vorbeati de Sarpele Rosu, celebrul restaurant unde, pe vremuri, se stie ca mergeati cu prieteni ca Nelu Ploiesteanu. Inteleg ca acum nu se mai poate, din motive obiective.

Din pacate, nu mai exista locanta. A fost o perioada... Nici nu cred ca ar mai avea farmec acum sa fie cum a fost. A fost o perioada imediat dupa Revolutie cand am dat cu nasul de libertate si de... carciumi frumoase si lautari minunati.

Pe unde va place acum sa luati masa?

In afara de Sarpe, n-am mai fost de destul de mult timp. Nu-mi place, in general, sa mananc in lume, fiindca mi-e jena sa stau cu furculita in gura, de fata cu alti oameni. Am mai fost la Jaristea de vreo doua ori, si e o locanta buna, nu pot sa nu recunosc asta, iar gazda e minunata.

Unde va putem vedea la teatru?

Joc de vreo doi-trei ani la Teatrul Mic, in "Alex si Morris". Cu Mitica Popescu si Dana Dembinski, parteneri.

Ce proiecte aveti in acest moment?

Docamdata nu sunt sigur suta la suta, dar sunt in discutii pentru un spectacol din cadrul Capitalei Europene 2007: "Faust", la Sibiu, in regia lui Silviu Purcarete. Sa vedem.

Citeste si:

Ati colaborat de multe ori cu domnul Silviu Purcarete. Veti reveni, deci, sub bagheta dansului?

Da, revin cu mare placere. Este un mare regizor.

Cine va este, dintre persoanele publice, cel mai bun prieten?

Am multi prieteni. Dar tot din bransa: Dan Pita, Serban Marinescu, Mitica Popescu, multi... Oameni pe care ii si admir, in acelasi timp.

Printre politicieni aveti vreun prieten?

Nu. Nu ma-nvart in zona asta. Am prieteni tarani, lautari, muncitori, din toate categoriile.

Cat timp petreceti in Bucuresti, si cat in casuta de la tara?

Mai mult de trei sferturi, la tara. Vin in Bucuresti cand am treaba.

De ce va place mai mult la tara, fiindca e mai liniste, mai frumos?

Ei, cui nu-i place? Imi place pamantul...

Va si ocupati de el?

Ma ocup atat cat ma pricep si cat mai pot. In rest, am oameni care ma ajuta.

Si dvs., personal, cu ce va indeletniciti, de regula?

Mai ud florile, mai curat pe la ceapa, mai copilesc rosiile, mai stropesc via...

Aveti, din cate stim, una din cele doua casute vopsita in albastru?

Da, dar asa am cumparat-o. Sunt vechi, au 80-90 de ani, daca nu si mai mult. Si am lasat-o asa cum am gasit-o, doar ca am consolidat-o si am vopsit-o in albastru, ca sa mai sparg din griul care exista pretiutindeni.

In afara de albastru, ce culori preferati?

Rosul.

De ce tocmai rosu?

De ce nu tocmai rosu?Se zice ca rosul e culoarea dragostei.Ai gasit raspunsul... E o culoare vie

Mai cochetati cu muzica?

Da, o sa scot acum un nou album, ori inainte de Pasti, ori dupa, cu 8 melodii de dragoste, disc de autor. Dan Iagnov muzica, Andreea Andrei textul, Ionel Tudor orchestratia.

Aveti si duete?

Da. Doua melodii le cant, dar... eu nu cant, ci spun povesti, cu Monica Anghel. Albumul e editat de Roton.

Si, in final, unde veti sarbatori Sfintele Pasti?

La tara, impreuna cu sotia, si poate si cu prietenii, cu vecinii. O sa ciocnesc un ou dupa Inviere si o sa beau un pahar de vin.