De ce sa faci un spectacol din care "Patria nu trage nici un folos" (comentariul ii apartine lui Gogol insusi, desi ar fi putut-o spune si autorii "jucariei" de la Sibiu)? Pentru ca patria sa se simta, din cand in cand, macar, foarte bine.

Si Ada Milea, si Bogdan Burlacianu (Bobo de la "Fara Zahar"; initial, la spectacol urma sa participe Alexander Balanescu, partenerul Adei Milea in "Insula" dupa Gellu Naum), si regizorul Alexandru Dabija au o veche istorie personala pe teritoriul artei "de nici un folos patriei" (expresie care, in latura ei ironica, ar putea chiar sluji drept deviza ultimelor montari ale lui Dabija). Toti trei sunt "personaje" artistice ironice, usor sarcastice, ale caror teze proprii se consuma pe teritoriul aluziilor, citatelor transversale si al aparentei detasari rafinate fata de zbaterile militante ale artei angajate. Ceea ce nu inseamna ca nu tot despre omul "supt vremi" vorbesc si ei.

Istorii precum cea din nuvela lui Nikolai Vasilievici Gogol "se intampla; rar, dar se intampla"; gradul de probabilitate ca un nas sa se desprinda de pe chipul proprietarului - maiorul Kovaliov - incepand sa circule prin "orasul cel mai premeditat din lume" (Sankt Petersburg, "apud" Dostoievski) e, ce-i drept, destul de mic. Si totusi, "exista pe lume autori care se apuca de asemenea subiecte", pe care altii se apuca sa le transforme in "performance" jumatate muzica, jumatate concert. Asta, pentru relaxarea nu doar a celor cu "o fata neteda, o minte neteda".