Imbracata intr-o rochie neagra, stransa pe talie, cu o curea subtire, o femeie slabuta, micuta si un pic cocosata, se urca pe o masuta de cafea si incepe sa cante. Repeta intr-un salon cochet pentru primul mare concert al vietii ei si antrenorul-impresar pare ca o chinuie ingrozitor. "Vorbeste cu mainile. Ai niste maini foarte frumoase, canta si cu ele, canta cu tot trupul", ii spusese inainte de a o sui pe masa.

E o secventa din cea mai recenta premiera de pe ecranele noastre, "La vie en rose", biografia cantaretei franceze Edith Piaf, care ar trebui vazuta si simtita, pentru ca ne da o cheie despre munca din spatele aparitiilor scenice sau cinematografice care ne-au impresionat. Tot asa cum ar trebui vazut filmul pentru a recupera o parte dintr-o istorie uitata (desigur, intr-o varianta romantata si periata de unele intamplari), dar si ca sa descoperiti o actrita minunata, Marion Cotillard.

Pentru cei care stiu filmele "O logodna foarte lunga" sau "Big Fish" sau pentru cei care au vazut promourile peliculei "A Good Year", Marion e o tanara frumoasa si sexy, care pare ca nu are nimic in comun cu Edith Piaf si, cu toate acestea, regizorul a ales-o inainte de a scrie scenariul. Transformarea e uluitoare, Marion de pe ecran e Piaf in carne si oase, urata, cocosata, cu vocalele lungite nazal si, pe alocuri, graseiate, cu accentul de periferie si cu mersul de rata, ingrozitor de nefeminin.

Performanta ei de pe ecran e atat de spectaculoasa, incat pune in umbra orice alta chestiune legata de aceasta pelicula (de la constructia nonlineara cam incurcata si care nu sta in picioare, daca nu are la fiecare noua secventa marcat anul in care se petrece actiunea, si pana la replici sau cadre care au fost mult prea romantate tocmai ca sa intinda la maximum corzile sensibile ale spectatorilor).