Romania a ramas evident in urma fata de Uniunea Europeana in ceea ce priveste stoparea fumatului si scaderea consumului de alcool, a declarat ministrul Sanatatii, Mircea Cinteza. El a precizat ca in Uniunea Europeana sunt in vigoare standarde mult mai serioase in aceste domenii.

"Cum Ministerul Sanatatii are in vedere scaderea patologiei si indreptarea fondurilor catre tratarea bolilor produse de fumat, consideram ca majorarea accizelor la tigari este binevenita si ar trebui facuta intr-o suma consistenta, aplicata in proportie egala asupra tuturor sortimentelor de tigari, scumpe sau ieftine; pentru ca tigarile scumpe afecteaza sanatatea in aceeasi masura in care o fac si cele ieftine", a mentionat Cinteza.

In opinia ministrului Sanatatii, accizele pot contribui la descurajarea fumatului in conditiile in care sunt suficient de mari si aplicate uniform. Cinteza a subliniat ca majorarea accizelor trebuie dublata de intarirea controlului vanzarii tigarilor. "Acest control nu poate fi facut decat in masura in care va fi introdusa licentierea magazinelor care comercializeaza tigari. Aceasta licentiere ar trebui facuta de catre Ministerul Sanatatii", a mai explicat Mircea Cinteza.

El a mentionat ca una dintre conditiile importante care ar trebui avute la licentiere presupune introducerea interdictiei privind vinderea tigarilor catre minori. "Nerespectarea acestei reguli va atrage dupa sine retragerea licentei", a mai spus Cinteza, adaugand ca taxa de licentiere ar trebui virata la Ministerul Sanatatii, astfel incat fondurile aferente sa fie folosite pentru tratarea bolilor produse din cauza fumatului.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.