Tuseste, face alergie la praf si are eruptii cutanate? E posibil ca pustiul dumneavoastra sa faca parte dintr-o categorie de copii scolari care sufera de astm bronsic.

Studiul a fost facut pe un numar record de scolari din Bucuresti - peste 17.000. Formularele, concepute de medicul primar pneumolog Nicoleta Bisca, de la Institutul de Pneumologie "Marius Nasta", au fost completate de parinti si astfel s-a nascut cel mai amplu studiu de profil facut vreodata in Romania. Specialist in astmul pediatric, doctorita Bisca spune ca astmul bronsic este o boala cu o frecventa ingrijoratoare la copii, mai ales ca adesea este prost diagnosticat, din diverse motive: fie ca are manifestari inselatoare, fie ca medicii nu vor sa socheze parintii cu asta.

Astmul este o boala incurabila, dar poate fi tinuta sub control. Este provocat de acarieni, de gradul de urbanizare, de poluare, de nivelul de viata, educatie, dieta si se activeaza cu precadere primavara si toamna. Prevalenta lui in lume este diversa, intre 5 si 30%, cea mai ridicata valoare inregistrindu-se in Australia. In Papua Noua Guinee este 0, insa nu pentru ca nu ar exista cazuri, ci pentru ca nu s-au facut studii de specialitate care sa ateste incidenta bolii.

Studiul facut in Romania se datoreaza initiativei si sustinerii firmei Electrolux, producator si distribuitor de aparate de curatat casa, deci de solutii pentru prevenirea astmului bronsic. Dupa ce s-a constatat ca Bucurestiul are aproximativ 10% dintre copiii scolari afectati de astm bronsic, initiatorii studiului au decis sa-l extinda si in alte patru orase: Timisoara, Cluj, Constanta si Iasi, in acelasi timp cu o campanie de educare si prevenire.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.