Dedesubtul acestei distinctii era ca amatorii raman amatori, oricate hit-uri ar putea sa produca ei intr-un an (sau intr-o zi).

Dar adevaratul dedesubt al distinctiei lui Ionel Tudor era altul: invidia. Formulata in limbaj privat, aceasta invidie ar suna cam asa: "Cum dracuí fac amatorii astia mii de euro fara sa fie niste meseriasi, iar noi, meseriasii, nu mai reusim sa ne umplem de bani. Va spun eu cum: de vina sunt radiourile si televiziunile! Acest "de vina sunt televiziunile", in legatura, de asta data, cu educatia politica a romanilor a putut fi "auzit" si in apelul unor intelectuali pentru sustinerea presedintelui Traian Basescu in presupusa lui batalie impotriva coruptiei.

Aceeasi greseala. In ce consta ea? Televiziunile, posturile de radio si ziarele au un anume public. Nu e de datoria lor sa-i faca educatia. Educatia publicului o face scoala. Acolo e buba daca e vreo buba. Acolo ar trebui intelectualul roman de azi sa vada cauzele dezastrelor de mentalitate din societatea de azi. De ce nu o face? Pentru ca nu ar avea prea mare audienta o dezbatere despre necesitatea unei reforme a invatamantului in directia unor standarde de cultura generala mai inalte. Si, oricum, rezultatele nu s-ar vedea maine. In schimb, un atac impotriva presei va fi mediatizat de presa si va avea succes mediatic imediat.

A-i zice ca stam cu totii confortabil in acelasi proverb: "rade harb de oala sparta". Toti vrem rating, chiar cand injuram rating-ul.