"Ca-n toate lucrurile care merg prost in tara asta, vina e pe undeva pe la mijloc", crede comentatorul politic Alina Mungiu-Pippidi, vorbind despre eterna intilnire ratata a oamenilor de cultura cu politica de dupa 1990. "Intelectualii romani sint vinovati, pentru ca nu sint interesati de realitatea din jur. Intelectualul roman de tranzitie a fost mai interesat de teoriile sale decit de politica publica", sustine Mungiu, care nu scoate din ecuatia responsabilitatii nici clasa politica. "Oamenii politici au constatat ca merge si asa", adauga aceasta.

Ce sint intelectualii?

"Intelectualii (ma gindesc acum la cei pe care ii numim intelectuali publici ori critici) sint cei care traiesc pentru si din cultivarea ideilor, fiind totodata prezenti in lupta care se da in sfera publica", defineste Vladimir Tismaneanu termenii discutiei. Politologul continua: "Acesti intelectuali refuza logica oportunista a consimtamintului si afirma deschis valorile pluralismului si ale tolerantei. Recunosc ca propun o definitie normativa, nu una descriptiva. De la Émile Zola care a avut curajul sa se opuna nationalismului antisemit in perioada afacerii Dreyfus si pina la Thomas Mann, Orwell, Soljenitin, Havel, Jacek Kuron ori Adam Michnik, intelectualii au fost adversarii derapajelor totalitare de dreapta ori de stinga. Ceea ce nu inseamna ca nu au existat si momente de orbire ideologica, analizate remarcabil de Raymond Aron in cartea sa «Opiul intelectualilor». In egala masura, caderea comunismului nu ar fi putut avea loc, asa cum s-a petrecut, fara ceea ce a fost dialectica dezvrajirii ideologice, a demistificarii utopiei comuniste de catre intelectualii critici (unii dintre ei, precum Leszek Kolakowski, fosti marxisti)", este de parere Vladimir Tismaneanu.

Adio, dar ramin cu tine

Semnele esecului au fost timpurii. La citeva luni dupa Revolutie, noul sau vechiul sistem instalat isi respingea deja figurile critice. Rind pe rind, nume consacrate ale disidentei anticomuniste, de la Ana Blandiana la Mircea Dinescu sau Doina Cornea, paraseau friiele puterii politice pentru a infrunta noul regim politic si bitele minerilor din balconul Pietei Universitatii. Unii dintre ei aveau insa sa revina pe cimpul minat al politicii romanesti postdecembriste, pentru a impune valorile societatii deschise in care credeau, dar si pentru a cunoaste din nou gustul amar al unei lumi careia le-a fost cu neputinta sa se conformeze. Nascut din idealurile pietei, Partidul Alianta Civica condus de criticul literar Nicolae Manolescu avea sa moara pentru ca a reprezentat, dupa cum remarca teologul Teodor Baconsky, o tentativa de a crea un partid politic fara un electorat al sau.

Aparent fara legatura intre ele, cele doua evenimente politice care au tinut recent capul de afis - apelul celor 60 de intelectuali catre clasa politica in favoarea presedintelui Traian Basescu si demisia istoricului Mihai Razvan Ungureanu din fruntea Ministerului de Externe - vorbesc, pe de-o parte, de permanenta dorinta a oamenilor de cultura de a juca un rol politic in societate, iar, pe de alta parte, de incapacitatea acestora de a se plia mult mai cinicului joc politic.

Citeste si:

Fiecare regim politic ajuns la putere in Romania a simtit nevoia sa se legitimeze prin sprijinul unei parti a intelectualitatii romanesti. Atunci cind nu l-a avut, l-a cautat. "Noi am fost foarte utili in chestiuni electorale", marturisea Alina Mungiu-Pippidi. Nimic nu este jucat - spun insa unii dintre fostii si actualii politicieni proveniti din intelectualitatea critica. "Partidele vor simti nevoia sa se clarifice ideologic, iar din acest punct de vedere intelectualii pot contribui din plin", crede Baconsky.

Neimplicarea in politica

Dupa ce a "incercat marea cu degetul" la inceputul anilor ’90, fiind printre altele ales deputat pe listele PAC-CDR in mandatul 1992-1996, Stelian Tanase este la fel de categoric ca si Mungiu in comentariile sale la adresa relatiei dintre omul de cultura si politica. "Intelectualul roman sta cu spatele la societate, o detesta; vine dintr-o lume sacra, profunda, intr-o lume profana, iar in acest context o detesta", spune Tanase. Acesta crede ca intelectualul, "ca orice om in fata puterii, se lasa corupt. Politica e mult mai apetisanta, plateste mai bine. Ajunge rapid sa deteste lumea din care provine, casa in care a locuit pina de curind, isi schimba uneori numele atunci cind acesta nu suna bine, ajunge sa isi uite originea taraneasca si isi asuma o identitate si o biografie bucuresteana cit mai nobila".

Intre timp, analistul politic declara ca priveste in alti termeni relatia dintre intelectual si politica. "Spre deosebire de acum 15-17 ani, eu mi-am schimbat punctul de vedere. Nu mai cred acum ca intelectualul ar trebui sa se implice direct in viata politica. La mine a fost o optiune personala sa ies. Nu mi se potrivea sa stau in sedinte, sa fac parte din comitete si comitii. Politicianul este univoc, transmite mesaje, imparte lumea in dusmani si prieteni. Eu nu pot sa judec asa. Vreau sa am mai multe variante. Politica, in plus, cere atasamente puternice pentru oameni. Intelectualii prefera insa atasamente fata de idei, de principii, iar, atunci cind vine seful de partid si iti cere sa votezi contra lor, ai o problema", crede Tanase.

Ora actiunii intelectuale trecuse

Mai exista o explicatie pentru aceasta intilnire ratata, crede politologul Vladimir Tismaneanu. "Dupa 1990, ora actiunii pur intelectuale trecuse. Carta 77 ori Solidaritatea (cu radacinile sale in Comitetul de Aparare a Muncitorilor-KOR) a dovedit ca este nevoie de structuri mai largi decit acelea formate din figuri stralucite din punct de vedere spiritual si moral. Pe de alta parte, eu consider ca un Corneliu Coposu a fost un intelectual, iar rolul sau in politica romaneasca de dupa 1990 a fost unul crucial. Tot astfel, prezenta in spatiul public a unor voci precum cele ale lui Nicolae Manolescu, Dorin Tudoran, Andrei Plesu, Teodor Baconsky, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, H.-R. Patapievici, Mircea Cartarescu, Daniel Barbu, Gabriel Andreescu, Caius Dobrescu, Liviu Antonesei, Mircea Mihaies, Alina Mungiu, Zoe Petre, Sever Voinescu, spre a rosti doar citeva nume, vorbeste despre o participare continua a intelectualilor la batalia culturala si morala care se da in Romania postcomunista", sustine Tismaneanu.