Emigrat in Franta cu putin timp inainte de caderea regimului comunist, Dinu Flamand reprezinta dovada vie a faptului ca sangele de poet apa nu se face. El a reusit sa reintre spectaculos in atentia publicului de poezie si a criticii din Romania in anul 1998, cu publicarea volumului "Viata de proba". De atunci, cartile de poezie ale lui Dinu Flamand, autor prins in vremea din urma intr-o tot mai frenetica naveta intre Paris si Bucuresti, au inceput sa curga.

Poezia lui Dinu Flamand, in special cea scrisa dupa 1989, este una a marilor nelinisti. Razbat din versurile sale o deruta existentiala si nevoia disperata de a pune lucrurile in ordine cu instrumentele filozofiei si ale poeziei. Fireste, un asemenea demers nu este in masura sa exorcizeze raul (existential), dar poate pana la un punct sa il explice si, eventual, sa-l faca mai suportabil. Intr-un fel, intreaga lirica a acestui poet se poate subsuma binomului antinomic prezenta-absenta.

Fapt explicabil pentru un autor obligat, ca noi toti, sa gaseasca o linie de plutire in epoca de rapide transformari, adesea contradictorii, si de maxima relativitate a postmodernitatii, ajuns (chiar daca aspectul sau fizic o contrazice) la o varsta dincolo de care trecerea timpului incepe sa conteze. In plus, prin stabilirea sa la Paris, Dinu Flamand se afla si nu se afla in literatura romana, este si nu este alaturi de familia sa si de prietenii din tara. Poezia devine in aceasta situatie sansa scriitorului de a lasa o urma ferma a prezentei/absentei sale in/din lume.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.