Orice tinar la prima angajare e bine sa intrebe daca postul pentru care aplica necesita studii superioare, amanunt care ii poate aduce minimum 880 RON.

Daca un tinar a terminat o facultate, trebuie sa stie ca poate cere la prima angajare minimum 880 de lei, brut pe cartea de munca. Semnarea Contractului Colectiv de Munca la 26 decembrie 2006 a schimbat radical piata muncii pentru ca, practic, nimeni nu poate scapa de aceste prevederi, acest Contract Colectiv avind putere de lege asupra tuturor persoanelor juridice. O alta veste buna este aceea ca acest Contract Colectiv de Munca va fi valabil pina in 2010 inclusiv.

Intelectualii favorizati

Nu toti romanii care au o diploma universitara vor putea cere pe cartea de munca salariul minim brut de 880 de lei. Principala conditie pentru a beneficia de aceasta suma este incadrarea pe un post care sa presupuna studii superioare. Cu alte cuvinte, daca un absolvent este angajat pe o pozitie de functionar de birou sau de muncitor necalificat, acesta nu poate cere un salariu minim de 880 de lei. Insa exista o grupa de meserii din Clasificarea Ocupatiilor din Romania (COR) ce necesita studii superioare. Stela Mirea, specialista Ministerului Muncii pe COR, spune ca prevederea referitoare la cei 880 de lei se aplica doar "grupei specialistilor cu ocupatii intelectuale si stiintifice", dar nu neaparat unei grupe mult mediatizate, aceea a legiuitorilor, a inaltilor functionari publici sau a managerilor de companii private si de stat.

250 de euro nu tin studentii in tara

Pot cei 880 de lei sa ii tina in tara pe studentii care termina facultatile romanesti, in speta fizicienii, matematicienii, inginerii, specialistii in biologie, agronomie, stiintele vietii, profesorii, specialistii in ocupatii intelectuale, ale caror studii sint remunerate de doua ori cit salariul pe economie? Ciprian Ciucu, expert al unei fundatii specializate in dezvoltarea de programe educationale la Centrul Educatia 2000+, spune ca raspunsul este categoric nu. "Cei 880 de lei reprezinta aproximativ 250 de euro, care sint insuficienti pentru categoriile/disciplinele enumerate, dintre care majoritatea sint tehnice. Iar absolventii de invatamint superior cu specializare tehnica sint foarte pretuiti si cautati atit in Uniunea Europeana, cit si in SUA, unde oferta financiara pentru aceste categorii/specializari este superioara", spune Ciucu.

Consultantul in afaceri Adrian Stanciu completeaza ideea spunind ca piata muncii e libera si competitiva, asa ca cei buni vor avea salarii mari, iar ceilalti nu. "Daca o firma vrea sa-si pastreze oamenii nu are nevoie de ajutor de la Guvern care sa invete cum sa o faca. Masura celor 880 de lei are un rol pur populist", incheie Stanciu. Cu toate acestea, un efect al acestei masuri ar putea fi simtit in zonele mai sarace din Romania, acolo unde deja sint angajati absolventi de universitati. "Ei ar putea fi motivati sa ramina in respectivele posturi daca acesta este salariul de pornire. Pentru cei din mediul rural care doresc sa ramina aproape de casa si care reusesc sa-si gaseasca posturi pentru care este nevoie de studii universitare, aceasta masura este bine primita", conchide Ciucu.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.