Daca pina acum locuintele din Londra erau considerate cele mai scumpe, realitatea demonstreaza ca nu exista mari diferente de pret fata de cele din Paris.

Piata imobiliara din Marea Britanie este una dintre cele mai dezvoltate din Europa. In aceasta tara, pretul locuintelor este destul de mare, insa din ce in ce mai multe persoane incearca sa intre pe aceasta piata pentru a scoate profit. Englezii sint renumiti pentru cultura lor imobiliara, ei fiind printre cei mai activi investitori, nu numai pe plan intern, ci si pe plan european. Astfel, pentru englezi, achizitionarea unei locuinte in tarile din sudul sau estul Europei reprezinta o afacere.

In Anglia, pretul apartamentelor este destul de mare in comparatie cu alte piete, insa teoria conform careia in Albion se practica cele mai mari preturi din Europa este falsa, pentru ca valoarea apartamentelor din Insula este comparabila cu a celor din Paris sau din alte capitale vest-europene. Pretul chiriei este de asemenea destul de mare si se afla in corelatie directa cu pretul de achizitionare a imobilelor. De asemenea, in zone centrale, pretul apartamentelor este exorbitant, insa in zonele semicentrale sau periferice, valoarea acestora scade considerabil.

Un alt aspect interesant al pietei imobiliare din Londra este si acela ca spatiile comerciale din zone periferice au un pret de achizitionare destul de mic, uneori de doar 20-30.000 de lire. De asemenea, in ceea ce priveste piata inchirierii de apartamente, englezii prefera chiria saptaminala in locul celei lunare, insa se pot gasi si apartamente de inchiriat in regim lunar. Londra este impartita departamental, in functie de punctele geografice, in sase zone: est, sud-est, sud-vest, vest, nord-vest si nord. Preturile din capitala Angliei sint variate atit in ceea ce priveste pretul de achizitionare, cit si nivelul chiriei.

Locuinte sub 100.000 de lire

In zonele periferice sau semicentrale ale Londrei se pot gasi locuinte ce pot avea o valoare de piata care sa nu fie prohibitiva. Acest tip de locuinte este reprezentat de obicei de garsoniere, apartamente de doua camere sau locuinte moderne de tip studio. Astfel, in zona de sud-est, in zone destul de departe de centrul orasului, se pot gasi oferte de garsoniere care sa aiba o valoare de piata de 59.995 de lire sterline. Tot in aceeasi zona, insa intr-o locatie mai buna, o garsoniera poate sa ajunga chiar si la 85.000 de lire. Locuinte care sa aiba un pret mai mic de 100.000 de lire se mai pot gasi si in zona de est, acolo unde o garsoniera situata in interiorul unei case costa 89.950 de lire, iar un apartament de doua camere, situat intr-o zona destul de buna, valoreaza 99.995 de lire. Locuintele de tip studio din aceeasi zona, cu o suprafata de 70 mp, au o valoare comparabila cu a apartamentelor de doua camere, in jur de 99.500 de lire. O alta zona in care se mai pot gasi locuinte sub aceasta valoare este si zona de nord. O garsoniera destul de mare, de 40 mp, are un pret de 82.500 de lire.

Preturi medii

Nivelul pretului mediu al apartamentelor din Londra depaseste pragul de 100.000 de lire sterline. In aceasta categorie, limitata de valoarea locuintei, se gasesc cele mai multe oferte si este reprezentata de garsoniere, apartamente de doua sau trei camere si locuinte de tip studio. Acest tip de locuinte se gaseste in toate zonele Londrei. In est, una dintre cele mai ieftine zone din capitala Angliei, un apartament de trei camere, cu o suprafata de 79 mp, are o valoare de 139.995 de lire. In zona de sud-est, pretul este mai mare. Un apartament de doua camere, situat intr-un imobil mai vechi, costa 116.950 de lire, iar unul similar din aceeasi zona, insa construit recent, are o valoare de 167.000 de lire.

Apartamentele vechi cu trei camere situate in aceeasi zona au un pret de minimum 140.000 de lire. In zona de sud-vest, un studio situat in Battersea, cu o suprafata de 55 mp, costa 110.000 de lire, iar un apartament de doua camere din zona Roehampton, cu o suprafata de 60 mp, are un pret de 123.000 de lire. In Acton, o zona din vestul Londrei, o garsoniera costa 125.000 de lire, iar in Temple Fortune, o zona din nord-vestul capitalei Angliei, un apartament de trei camere valoreaza 159.950 de lire.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.