Un fluture in Turnul Babel
Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu si scenaristul Guillermo Arriaga, amandoi mexicani, marcheaza cu "Babel", marele favorit al apropiatei editii a Oscarurilor, a treia lor colaborare, reditand formula folosita cu atata succes in "Amores Perros" (Dragoste de catel) si "21 Grams".
Este vorba de un grup disparat de personaje, legate intre ele printr-o intamplare, printr-un capriciu al soartei. in "Amores Perros", intamplarea era un accident de automobil, iar in "21 Grams", un transplant cardiac, de data aceasta instrumentul destinului fiind o pusca de vanatoare, care declanseaza o suita de evenimente dramatice decurgand unul din altul. Pusca este achizitionata de un pastor marocan, care o incredinteaza celor doi copii ai sai, pentru alungarea sacalilor ce ameninta turma. Unul dintre ei incearca sa vada cum functioneaza arma, exact in momentul cand in apropiere trece un autocar cu turisti americani, inclusiv un cuplu (Brad Pitt si Cate Blanchett) care cauta sa uite de moartea ultimului lor nascut. Un glonte ratacit o va rani grav pe tanara femeie, de aici fiind numai un pas pana la presupunerea ca e vorba de un act terorist, ceea ce ameninta sa provoace un incident international.
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Un fluture in Turnul Babel":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
