Bucurestiul se confrunta cu o lipsa acuta a locurilor de veci. Din 17 cimitire care tin de Administratia Cimitirelor si Crematoriilor Umane (ACCU), sunt declarate deschise numai doua: Straulesti si Metalurgiei. In celelalte, un loc se poate obtine numai daca vreunul dintre concesionari accepta sa-l vanda. In cele doua cimitire ramase deschise sunt disponibile numai 5.000 de locuri, in vreme ce pe listele de asteptare de la Administratie se afla pe putin 10.000 de persoane.

"Am ajuns sa fim nevoiti sa incalcam legea, neacordand locuri de inmormantare veteranilor de razboi, revolutionarilor, celor deportati si detinutilor politici decat dupa ce decedeaza si ni se pune certificatul de deces in mana. Normal ar fi ca, pentru aceste categorii, sa avem suficiente locuri, cat sa le putem acorda in timpul vietii. Avem o gramada de cereri de la pensionari bolnavi de cancer carora nu le putem da locurile decat dupa ce decedeaza", ne-a spus directorul ACCU, George Georgescu.

"Daca maine are loc o calamitate cu pierderi mari de vieti omenesti, ar trebui sa apelam la exproprieri, invocand cauza de utilitate publica", a adaugat acesta. Georgescu are de gand sa demareze lucrarile la Cimitirul Domnesti 2, amanate de cativa ani de fosta conducere. Cimitirul se intinde pe 5 hectare si va asigura inca 25.000 de locuri de veci. Costurile tuturor lucrarilor se vor ridica la 60 de miliarde de lei.

Citeste si:

Directorul promite ca in aprilie va avea loc licitatia pentru desemnarea firmei care va face executia, iar la inceputul verii va incepe amenajarea cimitirului. Intentia sa este ca, in toamna, cel tarziu, sa poata incepe concesionarea locurilor de veci. In afara de Domnesti 2, se mai afla in discutie si infiintarea unui al doilea cimitir: Progresul (sectorul 5), cu 15.000 de locuri. Directorul spune ca si aici s-ar apuca de treaba cat de curand, insa Primaria de sector refuza sa elibereze certificatul de urbanism, fara de care nu se poate obtine autorizatia de constructie. In vreme ce unii se chinuiesc sa obtina un loc de veci, sute de concesionari si-au abandonat mormintele unde si-au ingropat rudele, neplatind taxele anuale de concesiune de ani de zile.

Rau- platnicii detin morminte in cimitirele de categoria a treia si a patra: Domnesti1, Bucurestii Noi, Pantelimon si Berceni 2. Conducerea Administratiei a dat anunturi prin ziare ca respectivii concesionari sa vina sa-si plateasca taxele, dar nu au raspuns mai mult de zece oameni. ACCU va lua locurile celor care nu raspund la anunturi in 60 de zile, reconcesionandu-le celor de pe lista de asteptare. Oasele defunctilor se vor deshuma si se vor pune, cu eticheta, intr-un osuar. Cine vrea musai sa aiba loc de ingropaciune din timpul vietii trebuie sa scoata mult din buzunar.

In Cimitirul Bellu, cel mai scump din Capitala, numai un teren de sase metri patrati, fara cavou si cruce, se vinde cu 10.000-15.000 de euro, daca locul e e situat pe Aleea Scriitorilor. Un teren de aceleasi dimensiuni, situat spre periferia cimitirului, se vinde cu 1.500-2.000 de euro. La Izvorul Nou, situat tot in categoria I de cimitire, pretul unui teren de doi metri patrati, cu grilaj si cruce de piatra, situat langa capela, bate in jur de 1.000 de euro. In Cimitirul Ghencea (categoria I), locurile de sase metri patrati, cu doua gropi lipite si situate pe aleea centrala, costa in jur de 2.800 de euro.