Bibliofilii cheltuiesc averi sa-si ridice in rang colectia de carti pretioase, crezind ca aceasta le va supravietui si le va duce numele si gloria mai departe. Dupa ce ei se fac oale si ulcele, colectiile lor se sparg, iar cartilor le alege urmatoarea viata Dumnezeul lor, anticarul.

Marius Nicolescu, de la galeria-anticariat Curtea Veche, a ajuns sa priveasca cu detasare orgoliul celor care se cred nemuritori, ca proprietari de biblioteci. "Vinzarea si dezmembrarea unei colectii e un mecanism natural, care iti arata ca nimic nu-i definitiv intr-o anumita formula. Sint oameni care spun: «La mine o sa ramina pe vecie colectia asta!», iar eu le zic: «Daca tie asa iti place sa crezi, foarte bine!». Totul e mult mai curgator decit ai putea crede."

Intelepciunea asta de calugar budist nu i-a picat nici lui din cer, pofte bibliofile i-au chinuit multi ani zilele si noptile, si, ca si colegii lui de breasla, si-a urit clientii pentru ca au plecat acasa cu frumusetile pe care le descoperise el. "In unele momente, traiam o drama, fiindca imi detestam clientii. Acum 27 de ani, cind am inceput, erau dusmanii mei, caci ma gindeam ca din cauza lor n-or sa mai fie carti la un moment dat. Cind am inteles ca aceste carti sint doar niste obiecte, e drept, cu semnificatie deosebita, si ca nu o sa pot sa le am pe toate niciodata, mi-am rezolvat conflictul cu meseria mea", spune Nicolescu, care, daca ar fi fost sa-si vinda colectia in ’90, ar fi putut sa-si cumpere cu ea trei apartamente.

Anticarului de la I.C. Bratianu, Lucretiu Tudoroiu, un "Bilet de papagal" i-a dat reteta de succes in afacerea asta, care pina acum i-a intins colectia personala in trei apartamente: "Zicea Arghezi, intr-un numar din revista, ca anticariatul e o meserie in care, daca nu esti indragostit de carte, poti sa si cistigi bine. E foarte dificil sa fii si bibliofil, si anticar, ca esti ca vinzatorul de halvita care isi maninca singur halvita".

Anticarul de la Ant’Art, de pe Hristo Botev, Nicu Muscel, trebuie sa isi infrineze apucaturile de colectionar pe care le substituie exclusiv cu voluptati de anticar: "Pina nu plingi de citeva ori dupa cartile pe care stai cu mina, nu ajungi anticar. Cind te uiti la bucuria clientului si iti pare bine ca a gasit cartea, atunci esti anticar. Uneori iti pare bine, alteori rau, ca il vezi biblioman si stii ca la el va zacea cartea si nu o va mai vedea nimeni".

Urmasii, blestemul marilor case

Daca marii colectionari nu lasa mai nimic din valorile de pe rafturi sa vada lumina zilei in alta casa decit a lor, urmasii lor sint mina larga si le vind rapid si uneori pe o nimica toata, numai sa scape de volumele care pentru ei n-au alta greutate decit, cel mult, cea a unui balast sentimental: "Blestemul marilor case sint urmasii. Am avut un client care, timp de un an jumate, venea in fiecare zi cu doua plase de carti, era nepotul marelui avocat Dobrescu. Nu conta ce carti, pentru ca pretul era acelasi: doua pachete de tigari, o juma’ de piine, citeva felii de cascaval si juma de votca", i-a facut ratie anticarul Viorel Popescu, cit sa traiasca. "Am avut rabdare, am adunat de la el cite cinci-sase carti, nu contau ca erau cu autograf sau fara, pina am lichidat toata biblioteca. A durat un an jumate. Ii dadeam doua pachete de tigari si sa manince ceva, sa nu moara pina nu lichideaza toata biblioteca, pentru ca sintem negustori si ne intereseaza si afacerea. Si oricum bautura tot isi cumpara!", a fost rationamentul lui Viorel Popescu. La mosteniri, spune acesta, ultimul care intra in scena e anticarul. "Intii vine doctorul, apoi popa, groparul si la sfirsit anticarul", face o gluma profesionala Popescu.

Colegul de breasla Lucretiu Tudoroiu spune ca anticarii mai tin uneori sub ochi marile biblioteci pe cale sa se destrame ca pe punctele luminoase de pe o harta, dar face cu bonomie diferenta dintre anticar si un cioclu: "Nu sintem chiar ca aceia care au o afacere de pompe funebre si care se uita pofticiosi la noi toti. Am vazut chiar o reclama la Brasov, in care se spune «Toti o sa ajungeti la noi, fie ca vreti, fie ca nu vreti!»". Filosofia de anticar a lui Tudoroiu, verificata in timp, e ca, daca nu-i dai omului pretul corect pe-o carte, in citiva ani te alegi intr-adevar cu citeva carti rare, dar pe termen lung ajungi sa pierzi: nu mai vine nimeni sa-ti vinda ceva de valoare. Marius Nicolescu stie cum arata extremismul in anticariat. "Daca reusesti sa nu fii un cioclu sau un simplu samsar e foarte bine!" - ne spune el.

Mostenire cu final fericit

Pentru Marius Nicolescu, un mostenitor care vinde colectia adunata in ani de un bunic bibliofil nu-i neaparat un blestem, ci poate fi o binecuvintare. "S-a intimplat sa intilnesc in colectia unui pictor o carte deosebita, un manuscris Picu Patrut, care a insemnat foarte mult pentru cultura romaneasca de secol 19, el a transcris carte religioasa, a interpretat-o si a ilustrat-o. Mostenitoarea nu voia sa o vinda si i-am respectat dorinta, dar cind cei de la Biblioteca Nationala m-au chemat sa expertizez un manuscris Picu Patrut, pe care voiau sa-l cumpere, eu le-am spus de cel al mostenitoarei, care era incomparabil mai valoros", ne povesteste Marius Nicolescu, care de multe ori merge pe bicicleta avind in rucsac carti ce valoreaza cit multe dintre masinile scumpe ce-l sicaneaza in trafic. "Mostenitoarea a fost dispusa sa-l vinda Bibliotecii Nationale. Si-a dat seama ca il tinea pe un raft si putea sa vina femeia de serviciu sa-i verse o vaza cu flori peste el. Asa, acest manuscris a ajuns intr-un loc in care e altfel valorificat de cercetatori", spune Marius Nicolescu povestea unei mosteniri cu final fericit. Si oricum, crede anticarul de la Curtea Veche, nu poti sa controlezi destinul unei carti, cum nu poti sa controlezi nici destinul unui om: unele sint predestinate sa moara, altele, chiar daca sint ratacite pe cele mai intortocheate cai, ajung pina la urma tot in miinile cui trebuie: "Sint atitea lucruri ciudate legate de carti. Acum 20 de ani, citeam Sabato si eram fascinat. Intra la Curtea Veche un domn care se vintura putin prin anticariat, imi vorbeste intr-o franceza impecabila si la sfirsit imi spune ca e ambasadorul Argentinei la Bucuresti. Eu ii spun ca sint un mare admirator al lui Borges si al lui Sabato, pe care chiar il citesc acum. El scoate o scrisoare si spune: «Chiar astazi am primit aceasta scrisoare de la prietenul meu Sabato». Si am vazut scrisoarea!", vorbeste Nicolescu despre coincidenta miraculoasa de la inceputul carierei lui de anticar.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.